DEBTOCRACY ΧΡΕΟΚΡΑΤΙΑ olokliro to dokimader

Le miracle de Dunkerque - Documentaire 2nde guerre mondiale

http://youtu.be/cuBI5QnPaKk

Doctor Zhivago - 2002

Razboi deasupra Romaniei (documentar istoric)

Structura securității (pînă la 22 decembrie 1989)

Ministerul de interne - MI

Departamentul securității statului - DSS

- Inspectoratul general al miliției

- Comandamentul pompierilor

- Comandamentul trupelor DSS

- Direcția anchetelor penale 

- Departamentul pașapoarte

- Departamentul cadre, personal, învățămînt

- Centrul de informații externe - CIE

Comandanți

1973 - 1978 general Tudor Postelnicu

1978 - 1989 general Iulian Vlad

Direcția 1 (serviciul de securitate internă)

Personal: cca. 1500 de ofițeri

Comandant 1989: colonel Gheorghe Rațiu

Serviciul 1: supravegherea partidelor burgheze, a foștilor condamnați, a organizațiilor subversive

Serviciul 2: minorități: germani, unguri, evrei

Serviciul 3: dizidenți și frontieriști

Serviciul 4: dizidență religioasă

Serviciul 5: subversiunea în artă și cultură

Serviciul 6: subversiunea în învățămînt, sport, justiție, cercetare, inclusiv studenții străini

Serviciul 7: valorificarea informațiilor

Direcția 2 (spionaj economic)

Personal: cca. 1200 ofițeri

Comandant 1989: general Emil Macri

Sarcini: spionajul economic

Servicii: total 12

Direcția 3 (contraspionaj)

Cca. 900 de ofițeri, în total 16 servicii, împărțite pe regiuni: 

- SUA

- Anglia și Canada

- Portugalia, Spania, Italia și Franța

- Belgia, Danemarca, Luxemburg, Suedia, Norvegia, Finlanda și Olanda

- Grecia, Turcia, Cipru

- țările arabe

- Germania și Austria

Direcția 4 (spionaj militar)
Personal: cca. 3000 de ofițeri
Comandant 1989: general Aurel Mortoiu
Personalul era împărțit în servicii pe categorii de forțe armate și pe armate

Direcția 5 (pază și protecție demnitari)
Personal: cca. 500 de ofițeri
Comandant 1989: general Marin Neagoe
Sarcini: paza personală și de palat
Serviciul 1: paza de corp, secția 1 pentru Nicolae, secția 2 pentru Elena
Serviciul 2: paza de corp, secția 1 pentru membrii biroului politic, secția 2 pentru oaspeții de stat
Serviciul 3: serviciul tehnic
Serviciul 4: informații
Serviciul 5: informații
Serviciul 6: oficial, desființat de 10 ani. În realitate, unitate specială pentru cazuri de necesitate (atentate etc.)
Serviciul 7: transport
Serviciul 8: paza palatelor și reședințelor

Direcția 6 (investigații)
Personal: cca. 50 deposturi, încadrate pe jumătate cu ofițeri
Sarcini: întocmirea de cercetări speciale. Rapoartele acestei direcții se supuneau direct lui Ceaușescu

Direcția 7 (serviciul tehnic)
Supravegherea convorbirilor telefonice și a corespondenței și instalarea echipamentelor de ascultare

Direcția 8 (serviciul filaj)
Urmărire și cercetări suplimentare

Direcția 9 (trupe de comando)
În total 34 de batalioane amplasate în toată țara. În realitate mai existau încă 4 batalioane independente la Bistrița, Buzău, Slatina și Ploiești. În 1989 trupele erau conduse de generalul Ghiță. Generalul Iulian Vlad, în acel moment șeful securității, avea însă în orice clipă acces la toate unitățile.

USLA - unități speciale de luptă antiteroristă
Cca. 1200-1300 de luptători antitero care, printre altele, asigurau paza ambasadelor, avioanelor și navelor maritime. USLA  dispunea și de o mică grupă de intervenție. Ultimul comandant (1989): colonel Gheorghe Ardelean. 

Unitatea specială 0620
Sarcini: contraspionajul în miliție și securitate
Localitatea de staționare: Buzău

Unitatea specială 0110 
Sarcini: supravegherea dizidenților din interiorul partidului susctați de conlucrare cu KGB sau cu serviciul secret ungar

Unitatea specială 0195
Sarcini: supravegherea ofițerilor CIE din străinătate și a personalului ambasadelor române

CIE - centrul de informații externe
Personal cca. 800 de ofițeri
Comandant: ministru adjunct la interne
Sarcini: culegerea de informații din toată lumea
Împărțit în mai multe direcții pe criteriul geografic: Europa, America, Asia, Africa și Australia; emigranți români
Un serviciu special era AVS - aport valutar special - creare de fond valutar în străinătate
Sprijinirea activităților speciale

CI - contrainformații
Sarcini: se ocupa cu contrapropaganda 
Întregul departament al securității statului avea după aprecieri, între 10000 și 20000 de salariați dintre care cei mai mulți erau ofițeri formați la școala de securitate de la Băneasa

Reîntoarcerea securității

Serviciul siguranței statului, care timp de patruzeci de ani ținuse națiunea română sub teroare, supraviețuise fără nici o zgîrietură „revoluției”, pe care, după cum s-a văzut, o dezlănțuise și o condusese.
Încă în toiul luptelor, la 24 decembrie, direcția a 5-a, cea a pazei personale a Ceaușeștilor, fusese reactivată, iar o săptămînă mai tîrziu, aproape 4000 de angajați își reluaseră lucrul. După două luni de restructurări, timp în care mulți securiști de rang înalt fie se dăduseră la fund în occident, fie se camuflaseră ca „refugiați” la dușmanul de clasă, aparatul securității era intact, avînd o conducere nouă care părea neîmpovărată de trecut.⁸ (⁸ Securiștii aflați în străinătate primiseră la sfîrșitul lui decembrie ordinul să stea în banca lor, în așteptarea unor noi dispoziții. Mai ales în cursul lunii ianuarie mulți securiști de rang înalt sosiseră în vest, dar, începînd din aprilie, dispăruseră din nou.)
Fostul șef suprem, Iulian Vlad, fusese arestat definitiv la 31 decembrie, după repetate destituiri. (În timp ce în unele procese, ca cel de la Timișoara, erau judecați foști generali, ca Emil Macri, fostul șef al direcției a 2-a și Ion Coman, Iulian Vlad fusese adus în fața instanței de-abia la 10 septembrie. Vezi agenția AFP, Paris, din 10 septembrie 1990.)
Noul conducător al navei era acum - după cum era de așteptat - Măgureanu. Cu obișnuita sa discreție, amicul lui Iliescu începuse, încă din primele zile ale lui ianuarie, să lucreze la restructurarea aparatului în care activase douăzeci de ani. Pe de o parte, cele șase direcții, care avuseseră subunități în toate județele, au fost reorganizate, iar altele trecuseră direct în subordinea centralei. În fond totul rămăsese ca înainte.
Inspectoratul general al miliției, care prin moartea misterioasă a generalului Nuță fusese lăsat fără sprijin, a devenit un „punct de greutate” strîns legat de securitate. CID-ul (centrul de informare și documentare), care în timpul lui Ceaușescu stocase informații despre spioni și opoziționiști, fusese transferat din piața Palatului în birourile nou-botezatului inspectorat general al poliției din strada Eforie. Ca succesor al lui Nuță și șef al IGP a fost numit generalul Corneliu Diamandescu, un prieten al lui Măgureanu.
La 21 martie 1990, se născuse urmașul oficial al securității, serviciul român de informații. Noul lui șef se putea acum prezenta oficialității românești, după ce terminase cu succes reorganizarea serviciului. Într-un comunicat, Măgureanu declară fără jenă că în atribuțiile „serviciului” nu mai intra spionarea populației. „Noi sîntem acum un serviciu secret, cum există în toate democrațiile” spusese proaspătul director. Dar, în realitate sri prin atribuții și prin majoritatea personalului, era identic fostei securități.
- Colonelul Mihai Stan, sub Ceaușescu, fost comandant adjunct al direcției a 2-a, devenise adjunctul lui Măgureanu.
- Ministru al comerțului exterior era acum securistul Nicolae M. Nicolae. Chiar dacă acesta fusese nevoit să se retragă în urma unui protest public, ministerul a rămas în mîinile fostei securități, continuînd să coordoneze rețeaua comercială vastă a acestuia. Beneficiile firmelor rentabile, conduse și ele de foști securiști, intrau de acum în fondurile sri.
- Contabilul-șef de mare încredere, care ținuse conturile de milioane de dolari, Gheorghe Crăiniceanu, era acum numit director al băncii române de comerț exterior.¹º (¹º Vezi săptămînalul L'Evénement du Jeudi din 5 iulie 1990.)
- Securistul Barbonea, care la 21 decembrie tulburase prima cuvîntare a lui Ceauşescu, a devenit consilierul lui Iliescu.
- Ofiţerul securist Paul Jerbas preluase paza dosarelor securității.¹¹ (¹¹ Într-un interviu din mai 1990, Brucan spunea că era singurul care reușise să-și scoată dosarul personal din ghearele securității.)
- Interpretul personal al lui Ceaușescu, Constantin Gîrbea, deveni purtător de cuvînt al ministerului de externe, deși era un potențial membru al fostei securități.
- Majoritatea diplomaților fuseseră rotiți, dar nici unul destituit.¹² (¹² Ion Gorița, fostul șef adjunct al secției a 4-a Asia sub Ceaușescu, fusese acum avansat șeful direcției a 2-a Europa. Fostul ministru adjunct la externe, Constantin Oancea, care, timp de nouă ani fusese ambasador la Bonn, era acum transferat la Berna. Cumnatul lui Ilie Ceaușescu, Ilie Simion, fost secretar adjunct cu propaganda în minister, devenise directorul filialei UNESCO din București. Numeroși activiști, ca Ion Mina, fost membru al direcției protocolului în comitetul central, au fost transferați la externe. Stanciu Brăescu, fostul șef al cabinetului secretariatului cc, era și el acum n ministerul de externe. Vezi și săptămînalul L'Express, Paris, din mai 1990.)
Demonstrînd cît de strîns sînt legate între ele „frontul” și securitatea după revoluția manipulată, evenimentele din iunie au demonstrat în același timp și toleranța crasă de luni de zile a occidentului. Telefoanele erau din nou ascultate încă din perioada campaniei electorale, opoziționiștii erau brutalizați și presa locală era manipulată.
Chiar și armata, care, contribuise la căderea dictaturii trecute, era acum din nou neclintită în mîinile noului serviciu. La mijlocul lui februarie 1990, generalul Stănculescu preluase postul lui Militaru. Cînd, în primăvara lui 1990 a vrut să creeze un serviciu propriu de contraspionaj militar pentru a scăpa de sub tutela direcției a 4-a el a fost refuzat. În timp ce în armată grupuri de ofițeri se pronunțaseră pentru democratizare, ea continua să fie ferm supravegheată de nou-reorganizata direcție a 4-a, care acum avea 6 servicii în loc de 15.¹³ (¹³ Încă de la conferința de presă de la 21 februarie 1990, generalul Stănculescu anunțase că cei 437 de membri ai direcției a 5-a fuseseră scoși la pensie. „Au fost scoși la pensie - spunea generalul - 7139 de ofițeri de securitate”. Citat din Le Monde, din 21 februarie 1990.
Între timp direcția a 4-a a preluat din nou supravegherea ambasadorilor occidentali, ca și sub Ceaușescu. Maiorul Gabriel Stănescu, care în timpul dictaturii se ocupase de ambasada SUA, lucrează în aceeași funcție.)
După cîteva minute scurte de spaimă în decembrie, numeroși securiști incorigibili au revenit avizi în securitate. Chiar și neînsemnatul maior David, care la sfîrșitul lui ianuarie fusese achitat de acuzația de terorism, de către un tribunal militar, fiind absolvit de orice vină, chiar și el spera să fie reangajat. Și a fost.

„Puterea neagră”

La mijlocul lunii iunie 1990 sosiseră pentru a treia oară în capitală mii de mineri. De data aceasta, ei au terorizat toți locuitorii capitalei, de la opoziția politică și pînă la ultimul trecător nevinovat. Piața Universității, locul simbolic al atîtor proteste anticomuniste, fusese realmente ocupat de hoarde gălăcioase. Cine îndrăznea să se apropie de acești muncitori înarmați cu bîte era bătut pînă la sînge. „Acum strigă ‹‹trăiască Iliescu›› urlau acești oameni cu fețele înnegrite la victimele lor căzute la pămînt și abia putîndu-se mișca”. În timp ce armata și poliția, fosta miliție, nu interveneau nicăieri, aceste comandouri controlau chiar și buletinele și ridicau bariere pe străzi. Cele mai multe victime ale terorii de pe străzi erau arestate fără multă vorbă de proletarii dezlănțuiți. Pe străzile laterale așteptau dubele trupelor de securitate care preluau într-o liniște deplină siluetele snopite în bătaie. După sosirea minerilor, în dimineața zilei de 14 iunie, la orele 5, în București, aceștia luaseră cu asalt mai întîi facultatea de arhitectură, unde luaseră la bătaie zeci de studenți, printre care se afla și șeful „ligii studenților”, Marian Munteanu, iar cu fetele se purtaseră indecent. Mobilierul din ateliere fusese făcut țăndări.
Alte comandouri atacaseră sediile partidelor de opoziție, unde au distrus totul, de la mașini de scris la telefoane. Un alt grup a ocupat redacția ziarului „România liberă”, o publicație antiguvernamentală, pentru a-i împiedica apariția. Redactorul-șef Uncu și colegul său, Creangă, ambii opozanți ai lui Ceaușescu, au fost nevoiți să se ascundă în subsol pentru a fi în siguranță.
A fost de asemenea „căutat” electricianul Nica, acesta abia putînd să se ascundă. După arestarea sa din timpul revoluției și după ce fusese imediat pus în libertate, Nica înființase partidul liber democrat. Ca membru al parlamentului provizoriu îl atacase deschis în mod repetat pe Iliescu și acesta nu-l iertase.⁶ (⁶ Nica Leon, care pînă la alegeri fusese deputat în „consiliul provizoriu de uniune națională”, la sfîrșitul lui iunie a fost acuzat, împreună cu liderul studenților, Marian Munteanu, că ar fi fost organizatorii „puciului extremei drepte”.) Teroarea celor două zile fusese condusă și plătită din nou de „frontul salvării naționale”. Deja atotputernicul partid angajase chiar numeroși „adepți” ai săi ca ghizi ai bătăușilor din provincie care nu cunoșteau locurile. Printre ei se afla și profesoara Daniela Popescu.
Tînăra se înscrisese, după zilele revoluției, - în care avusese o activitate atît de rodnică - în frontul salvării naționale, la insistențele mamei ei. Puterea îi asigurase un post la unul din ziarele locale pe care le preluase tot de la partidul comunist. De aceea cu greu ar fi putut refuza cînd a primit „ordinul de luptă”. Două zile și două nopți le stătuse la dispoziție celor aproape 80 de mineri, conducîndu-i la adresele adversarilor lui Iliescu. „Frontul” se îngijise de cheltuieli, de cazarea în uriașul palat din piața Scînteii inclusiv de asigurarea cu băuturi tari.
În după-amiaza zilei de 15 iunie președintele Iliescu, care justificase strigătul de ajutor printr-o posibilă amenințare a unui „periculos puci al extremei drepte”, s-a prezentat celor care îl ajutaseră. Le-a mulțumit în mod solemn pentru implicarea lor totală. Apoi comandourile au fost trimise înapoi la Tîrgu-Jiu pe cheltuiala statului.
Că reformistul comunist și preșdintele desemnat chiar înainte de a fi instalat în funcție nu voia să respecte regulile jocului democratic și că voia să-și consolideze puterea printr-un truc rafinat a fost evident pentru populație cu două zile inainte. În timpul evacuării brutale a pieții Universității, unde săptămîni la rînd tînăra opoziție manifestase, într-o tabără de corturi împotriva guvernului, poliția bătuse și făcuse arestări fără vreun avertisment prealabil.
În dimineața ce urmă acestei manifestări a terorii perfecte, cîteva grupuri neînsemante de demonstranți protestaseră în centrul capitalei. Din nou dispăruseră forțele de ordine, lăsîndu-le terenul liber acestor obscuri huligani, care dăduseră foc mai multor mașini ale poliției care rămăseseră nesupravegheate în piața Universității, dar și ministerului de interne din Calea Victoriei, de obicei aflat sub pază strașnică. Cîteva ore mai tîrziu, o coloană de manifestanți antiguvernamentali porni spre televiziune, dar aceștia erau manipulați de provocatori bine pregătiți. Studenții și elevii demonstrau pașnic. Cu toate acestea pe puntea de legătură din sticlă dintre cele două clădiri ale televiziunii așteptau deja mulți oameni. Militarii și poliția priveau din nou total liniștiți la siluetele solide care spărgeau geamurile cu lovituri bine țintite: în totalitate după modelul vechii securități.⁷ (⁷ Televiziunea română liberă fusese cooptată și ea în timpul terorii minerilor și denunța pe toți adversarii lui Iliescu după vechiul model stalinist.)