Tovarășii se distrează

Mașina mea n-a încetinit pînă cînd am ajuns în apropiere de grădina zoologică, un mare punct de atracție pentru locuitorii Bucureștiului, care nu sînt răsfățați de prea multe distracții publice. Acum era oră de vîrf, iar autobuzele care soseau și plecau semănau cu ciorchini de struguri, deoarece călătorii stăteau atîrnați din toate părțile.
Grupuri de oameni transpirați mișunau în jurul grătarelor de mititei, care erau apoi înecați în bere.
La cîteva minute după ce am trecut de grădina zoologică, am ajuns în cîmp deschis. Terenuri agricole vaste se întindeau la dreapta, unde țăranii munceau dingreu la lumina lămpii. La stînga se aflau case țărănești, care deveneau tot mai sărăcăcioase cu cît erau mai departe de București. Ca pretutindeni în România, la țară, drumurile zăceau în beznă totală, ca să se economisească electricitatea.
După încă vreo cîțiva kilometri, mașina mea s-a oprit în fața unei porți de lemn masiv, care era întotdeauna încuiată și păzită de santinele în uniformă militară. Întinzîndu-se pe o suprafață de vreo zece pogoane și învecinîndu-se cu o gospădărie agricolă colectivă și o pădure, clubul ofițerilor de frunte ai ministerului de interne era încercuit complet de un gard de lemn înalt, oarecare. Nici un muritor nu putea zări nici măcar o frîntură din ceea ce era înăuntru. La prima vedere, clubul părea o copie fidelă, bine întreținută a grădinilor de la Versailles, cu un labirint de poteci împodobite cu statui și bănci de fier forjat așezate lîngă tufișuri și straturi de flori, totul fiind de cel mai bun gust. Lacuri artificiale, fîntîni arteziene și pavilioane grațioase puteau fi întîlnite la tot pasul. Totuși, ascunse cu discreție în spatele gardului viu și al copacilor ornamentali, se aflau cîteva clădiri și alte dependințe utile. Pentru filmele special importate exista o sală de cinema intimă, unde chelneri aproape invizibili îmbrăcați în negru serveau numai torturi, înghețată și băuturi. În alt colț era un teren de bowling cu o cafenea mică, pitorească, adăpostită între niște pereți de sticlă, tot acolo aflîndu-se palmieri și plante tropicale. În spatele altui gard viu era un poligon de trageri închis, elegant, prevăzut cu un bar ai cărui pereți erau înveșmîntați în catifea de culoare albastră - culoarea ministerului de interne - ubde te puteai relaxa în timpul tragerii, stînd confortabil în fotolii mari, tot de catifea albastră. Pentru ocazii speciale, mai era o sală de banchet și alta de dans. Terenurile de tenis și de volei, precum și grajdurile cu cai de curse completau tabloul.
Se aflau presărate prin grădini vreo zece vile cochete, unde ofițerii de frunte își puteau aduce familiile pentru o noapte, o săptămînă sau o lună de relaxare. Totuși, cea mai mare atracție a clubului era restaurantul cu sălile de mese mici unde serveai masa la lumina lumînărilor, echipat cu o armată de chelneri îmbrăcați în alb, purtînd mănuși de mătase albă și garoafe roșii la rever. Două ansambluri muzicale, unul de cameră, iar celălalt de muzică populară, însuflețeau atmosfera în timpul dineului ales dintr-un meniu ce cuprinde o bogăție nemaiîntîlnită în țară, unde icrele negre, malosolul, pateul din ficat de gîscă și trufele glasate erau ofertele cele mai palide.
Accesul era strict limitat la membrii clubului și rudele lor apropiate.