În dreptul satului Dejani, spre răsărit, o cale de pădure și-a făcut drum printr-o mlaștină în ani și ani, lăsînd loc unui teren accidentat plin de tufe de arine, crușin, sălcii și călin. Printre tufe, rugi de mure și buruieni de tot felul îngreuiau locul. Calea de pădure se bifurca mult, cuprinzînd mlaștina ca într-un ochi. Apoi calea se împreuna din nou și-și vedea de drum înainte, pe un pășunat neted ca o masă, care, după ăoruncile din timpul războiului, fusese amenajat ca aerodrom de necesitate pentru vreun avion silit să aterizeze forțat. În aceste tufe om cuminte n-avea ce căuta pe timp de vară. Dovadă că era loc ferit e că în cîteva rînduri am întîlnit aici un vier mistreț singuratic. Foloseam acest loc pentru popas ziua, atunci cînd voiam să ne deplasăm departe și să avem un oarecare avans la drum. Aici poposisem acum. Am făcut foc cu lemne uscate de sălbiș, ca să nu scoată fum, am fiert mămăliga, apoi ne-am culcat. Ne-am trezit într-un huruit surd de mașini care se apropiau și care au trecut pe varianta cea mai bună a drumului. Am numărat una-două-trei... De la douăzeci le-am pierdut numărul exact. Îi zăream în mașini acoperite printre frunzele tufelor. Se îndreptau spre poalele munților. După o vreme mașinile s-au oprit. De la noi se auzea zumzetul ostașilor ce-și instalau corturile, ca atunci cînd asculți de la distanță vuietul mulțimii la tîrgul de țară. Mai tîrziu sosi un alt camion, ce se opri în mijlocul pajiștii și din camion săriră ostași prevăzuți cu sape și lopeți și începură să niveleze terenul. Alții ridicau corturi, o antenă și o giruetă cu steag roșu în vîrf. Era limpede că pregătesc aerodromul pentru a primi avioane. Spre seară a sosit un avion biplan, care s-a învîrtit de cîteva ori și a aterizat. Din avion au coborît trei persoane. S-a dat onorul și am auzit și răspunsul gărzii neclar. Careva auzise: Să trăiți, tovarășe general!
Peste douăzeci și patru de ani cînd mă aflam la securitate pe Calea Rahovei, maiorul Goian (?) cînd mi-a spus că situația mea se va rezolva de către Nicolae Ceaușescu personal și eu m-am arătat îngrijorat, mi-a spus: Ce să-ți fac, dacă te-ai încumetat să te bați cu șefu. Mai mult n-a vrut să spună. După amploarea acțiunii și forțele ce le-a folosit, am ajuns la concluzia că aceasta a fost „acțiunea Ceaușescu”. Începînd cu acest an s-au folosit avioane și elicoptere împotriva noastră. Ne devenise familiar mai ales în 1953 un avion mic, care, la mică înălțime, patrula în suveică, deasupra pădurilor. Nu ne-am putut niciodată închipui pentru ce. Voiau să ne descopere vizual și să ne bombardeze? Foloseau alte metode mai sofisticate, ca bunăoară razele infraroșii, pe care le emană comunitățile umane? Oricum va fi fost, noi n-am avut niciodată de suferit de pe urma lui. Din contră, ne-a fost de ajutor. Prezența lui era semn sigur de prezența securității pe teren. Tot acum am fost informați că s-au folosit și elicoptere pentru transportul trupei de la poale la creastă. Am plecat seara spre apus. Întîlnirea cu ceilalți urma să se facă la Drăguș peste două zile. ...
Ion Gavrilă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu