Serviciul siguranței statului, care timp de patruzeci de ani ținuse națiunea română sub teroare, supraviețuise fără nici o zgîrietură „revoluției”, pe care, după cum s-a văzut, o dezlănțuise și o condusese.
Încă în toiul luptelor, la 24 decembrie, direcția a 5-a, cea a pazei personale a Ceaușeștilor, fusese reactivată, iar o săptămînă mai tîrziu, aproape 4000 de angajați își reluaseră lucrul. După două luni de restructurări, timp în care mulți securiști de rang înalt fie se dăduseră la fund în occident, fie se camuflaseră ca „refugiați” la dușmanul de clasă, aparatul securității era intact, avînd o conducere nouă care părea neîmpovărată de trecut.⁸ (⁸ Securiștii aflați în străinătate primiseră la sfîrșitul lui decembrie ordinul să stea în banca lor, în așteptarea unor noi dispoziții. Mai ales în cursul lunii ianuarie mulți securiști de rang înalt sosiseră în vest, dar, începînd din aprilie, dispăruseră din nou.)
Fostul șef suprem, Iulian Vlad, fusese arestat definitiv la 31 decembrie, după repetate destituiri. (În timp ce în unele procese, ca cel de la Timișoara, erau judecați foști generali, ca Emil Macri, fostul șef al direcției a 2-a și Ion Coman, Iulian Vlad fusese adus în fața instanței de-abia la 10 septembrie. Vezi agenția AFP, Paris, din 10 septembrie 1990.)
Noul conducător al navei era acum - după cum era de așteptat - Măgureanu. Cu obișnuita sa discreție, amicul lui Iliescu începuse, încă din primele zile ale lui ianuarie, să lucreze la restructurarea aparatului în care activase douăzeci de ani. Pe de o parte, cele șase direcții, care avuseseră subunități în toate județele, au fost reorganizate, iar altele trecuseră direct în subordinea centralei. În fond totul rămăsese ca înainte.
Inspectoratul general al miliției, care prin moartea misterioasă a generalului Nuță fusese lăsat fără sprijin, a devenit un „punct de greutate” strîns legat de securitate. CID-ul (centrul de informare și documentare), care în timpul lui Ceaușescu stocase informații despre spioni și opoziționiști, fusese transferat din piața Palatului în birourile nou-botezatului inspectorat general al poliției din strada Eforie. Ca succesor al lui Nuță și șef al IGP a fost numit generalul Corneliu Diamandescu, un prieten al lui Măgureanu.
La 21 martie 1990, se născuse urmașul oficial al securității, serviciul român de informații. Noul lui șef se putea acum prezenta oficialității românești, după ce terminase cu succes reorganizarea serviciului. Într-un comunicat, Măgureanu declară fără jenă că în atribuțiile „serviciului” nu mai intra spionarea populației. „Noi sîntem acum un serviciu secret, cum există în toate democrațiile” spusese proaspătul director. Dar, în realitate sri prin atribuții și prin majoritatea personalului, era identic fostei securități.
- Colonelul Mihai Stan, sub Ceaușescu, fost comandant adjunct al direcției a 2-a, devenise adjunctul lui Măgureanu.
- Ministru al comerțului exterior era acum securistul Nicolae M. Nicolae. Chiar dacă acesta fusese nevoit să se retragă în urma unui protest public, ministerul a rămas în mîinile fostei securități, continuînd să coordoneze rețeaua comercială vastă a acestuia. Beneficiile firmelor rentabile, conduse și ele de foști securiști, intrau de acum în fondurile sri.
- Contabilul-șef de mare încredere, care ținuse conturile de milioane de dolari, Gheorghe Crăiniceanu, era acum numit director al băncii române de comerț exterior.¹º (¹º Vezi săptămînalul L'Evénement du Jeudi din 5 iulie 1990.)
- Securistul Barbonea, care la 21 decembrie tulburase prima cuvîntare a lui Ceauşescu, a devenit consilierul lui Iliescu.
- Ofiţerul securist Paul Jerbas preluase paza dosarelor securității.¹¹ (¹¹ Într-un interviu din mai 1990, Brucan spunea că era singurul care reușise să-și scoată dosarul personal din ghearele securității.)
- Interpretul personal al lui Ceaușescu, Constantin Gîrbea, deveni purtător de cuvînt al ministerului de externe, deși era un potențial membru al fostei securități.
- Majoritatea diplomaților fuseseră rotiți, dar nici unul destituit.¹² (¹² Ion Gorița, fostul șef adjunct al secției a 4-a Asia sub Ceaușescu, fusese acum avansat șeful direcției a 2-a Europa. Fostul ministru adjunct la externe, Constantin Oancea, care, timp de nouă ani fusese ambasador la Bonn, era acum transferat la Berna. Cumnatul lui Ilie Ceaușescu, Ilie Simion, fost secretar adjunct cu propaganda în minister, devenise directorul filialei UNESCO din București. Numeroși activiști, ca Ion Mina, fost membru al direcției protocolului în comitetul central, au fost transferați la externe. Stanciu Brăescu, fostul șef al cabinetului secretariatului cc, era și el acum n ministerul de externe. Vezi și săptămînalul L'Express, Paris, din mai 1990.)
Demonstrînd cît de strîns sînt legate între ele „frontul” și securitatea după revoluția manipulată, evenimentele din iunie au demonstrat în același timp și toleranța crasă de luni de zile a occidentului. Telefoanele erau din nou ascultate încă din perioada campaniei electorale, opoziționiștii erau brutalizați și presa locală era manipulată.
Chiar și armata, care, contribuise la căderea dictaturii trecute, era acum din nou neclintită în mîinile noului serviciu. La mijlocul lui februarie 1990, generalul Stănculescu preluase postul lui Militaru. Cînd, în primăvara lui 1990 a vrut să creeze un serviciu propriu de contraspionaj militar pentru a scăpa de sub tutela direcției a 4-a el a fost refuzat. În timp ce în armată grupuri de ofițeri se pronunțaseră pentru democratizare, ea continua să fie ferm supravegheată de nou-reorganizata direcție a 4-a, care acum avea 6 servicii în loc de 15.¹³ (¹³ Încă de la conferința de presă de la 21 februarie 1990, generalul Stănculescu anunțase că cei 437 de membri ai direcției a 5-a fuseseră scoși la pensie. „Au fost scoși la pensie - spunea generalul - 7139 de ofițeri de securitate”. Citat din Le Monde, din 21 februarie 1990.
Între timp direcția a 4-a a preluat din nou supravegherea ambasadorilor occidentali, ca și sub Ceaușescu. Maiorul Gabriel Stănescu, care în timpul dictaturii se ocupase de ambasada SUA, lucrează în aceeași funcție.)
După cîteva minute scurte de spaimă în decembrie, numeroși securiști incorigibili au revenit avizi în securitate. Chiar și neînsemnatul maior David, care la sfîrșitul lui ianuarie fusese achitat de acuzația de terorism, de către un tribunal militar, fiind absolvit de orice vină, chiar și el spera să fie reangajat. Și a fost.
Încă în toiul luptelor, la 24 decembrie, direcția a 5-a, cea a pazei personale a Ceaușeștilor, fusese reactivată, iar o săptămînă mai tîrziu, aproape 4000 de angajați își reluaseră lucrul. După două luni de restructurări, timp în care mulți securiști de rang înalt fie se dăduseră la fund în occident, fie se camuflaseră ca „refugiați” la dușmanul de clasă, aparatul securității era intact, avînd o conducere nouă care părea neîmpovărată de trecut.⁸ (⁸ Securiștii aflați în străinătate primiseră la sfîrșitul lui decembrie ordinul să stea în banca lor, în așteptarea unor noi dispoziții. Mai ales în cursul lunii ianuarie mulți securiști de rang înalt sosiseră în vest, dar, începînd din aprilie, dispăruseră din nou.)
Fostul șef suprem, Iulian Vlad, fusese arestat definitiv la 31 decembrie, după repetate destituiri. (În timp ce în unele procese, ca cel de la Timișoara, erau judecați foști generali, ca Emil Macri, fostul șef al direcției a 2-a și Ion Coman, Iulian Vlad fusese adus în fața instanței de-abia la 10 septembrie. Vezi agenția AFP, Paris, din 10 septembrie 1990.)
Noul conducător al navei era acum - după cum era de așteptat - Măgureanu. Cu obișnuita sa discreție, amicul lui Iliescu începuse, încă din primele zile ale lui ianuarie, să lucreze la restructurarea aparatului în care activase douăzeci de ani. Pe de o parte, cele șase direcții, care avuseseră subunități în toate județele, au fost reorganizate, iar altele trecuseră direct în subordinea centralei. În fond totul rămăsese ca înainte.
Inspectoratul general al miliției, care prin moartea misterioasă a generalului Nuță fusese lăsat fără sprijin, a devenit un „punct de greutate” strîns legat de securitate. CID-ul (centrul de informare și documentare), care în timpul lui Ceaușescu stocase informații despre spioni și opoziționiști, fusese transferat din piața Palatului în birourile nou-botezatului inspectorat general al poliției din strada Eforie. Ca succesor al lui Nuță și șef al IGP a fost numit generalul Corneliu Diamandescu, un prieten al lui Măgureanu.
La 21 martie 1990, se născuse urmașul oficial al securității, serviciul român de informații. Noul lui șef se putea acum prezenta oficialității românești, după ce terminase cu succes reorganizarea serviciului. Într-un comunicat, Măgureanu declară fără jenă că în atribuțiile „serviciului” nu mai intra spionarea populației. „Noi sîntem acum un serviciu secret, cum există în toate democrațiile” spusese proaspătul director. Dar, în realitate sri prin atribuții și prin majoritatea personalului, era identic fostei securități.
- Colonelul Mihai Stan, sub Ceaușescu, fost comandant adjunct al direcției a 2-a, devenise adjunctul lui Măgureanu.
- Ministru al comerțului exterior era acum securistul Nicolae M. Nicolae. Chiar dacă acesta fusese nevoit să se retragă în urma unui protest public, ministerul a rămas în mîinile fostei securități, continuînd să coordoneze rețeaua comercială vastă a acestuia. Beneficiile firmelor rentabile, conduse și ele de foști securiști, intrau de acum în fondurile sri.
- Contabilul-șef de mare încredere, care ținuse conturile de milioane de dolari, Gheorghe Crăiniceanu, era acum numit director al băncii române de comerț exterior.¹º (¹º Vezi săptămînalul L'Evénement du Jeudi din 5 iulie 1990.)
- Securistul Barbonea, care la 21 decembrie tulburase prima cuvîntare a lui Ceauşescu, a devenit consilierul lui Iliescu.
- Ofiţerul securist Paul Jerbas preluase paza dosarelor securității.¹¹ (¹¹ Într-un interviu din mai 1990, Brucan spunea că era singurul care reușise să-și scoată dosarul personal din ghearele securității.)
- Interpretul personal al lui Ceaușescu, Constantin Gîrbea, deveni purtător de cuvînt al ministerului de externe, deși era un potențial membru al fostei securități.
- Majoritatea diplomaților fuseseră rotiți, dar nici unul destituit.¹² (¹² Ion Gorița, fostul șef adjunct al secției a 4-a Asia sub Ceaușescu, fusese acum avansat șeful direcției a 2-a Europa. Fostul ministru adjunct la externe, Constantin Oancea, care, timp de nouă ani fusese ambasador la Bonn, era acum transferat la Berna. Cumnatul lui Ilie Ceaușescu, Ilie Simion, fost secretar adjunct cu propaganda în minister, devenise directorul filialei UNESCO din București. Numeroși activiști, ca Ion Mina, fost membru al direcției protocolului în comitetul central, au fost transferați la externe. Stanciu Brăescu, fostul șef al cabinetului secretariatului cc, era și el acum n ministerul de externe. Vezi și săptămînalul L'Express, Paris, din mai 1990.)
Demonstrînd cît de strîns sînt legate între ele „frontul” și securitatea după revoluția manipulată, evenimentele din iunie au demonstrat în același timp și toleranța crasă de luni de zile a occidentului. Telefoanele erau din nou ascultate încă din perioada campaniei electorale, opoziționiștii erau brutalizați și presa locală era manipulată.
Chiar și armata, care, contribuise la căderea dictaturii trecute, era acum din nou neclintită în mîinile noului serviciu. La mijlocul lui februarie 1990, generalul Stănculescu preluase postul lui Militaru. Cînd, în primăvara lui 1990 a vrut să creeze un serviciu propriu de contraspionaj militar pentru a scăpa de sub tutela direcției a 4-a el a fost refuzat. În timp ce în armată grupuri de ofițeri se pronunțaseră pentru democratizare, ea continua să fie ferm supravegheată de nou-reorganizata direcție a 4-a, care acum avea 6 servicii în loc de 15.¹³ (¹³ Încă de la conferința de presă de la 21 februarie 1990, generalul Stănculescu anunțase că cei 437 de membri ai direcției a 5-a fuseseră scoși la pensie. „Au fost scoși la pensie - spunea generalul - 7139 de ofițeri de securitate”. Citat din Le Monde, din 21 februarie 1990.
Între timp direcția a 4-a a preluat din nou supravegherea ambasadorilor occidentali, ca și sub Ceaușescu. Maiorul Gabriel Stănescu, care în timpul dictaturii se ocupase de ambasada SUA, lucrează în aceeași funcție.)
După cîteva minute scurte de spaimă în decembrie, numeroși securiști incorigibili au revenit avizi în securitate. Chiar și neînsemnatul maior David, care la sfîrșitul lui ianuarie fusese achitat de acuzația de terorism, de către un tribunal militar, fiind absolvit de orice vină, chiar și el spera să fie reangajat. Și a fost.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu