Supravegherea operativă (filajul) și investigațiile

Operațiunile de filaj și investigații intrau în sarcina direcției a VII-a operativă, ce avea dreptul să supravegheze orice persoană ce interesa securitatea, să o rețină (timp de 24 de ore) și să o percheziționeze dacă era considerată suspectă (excepție făceau membrii comitetului central al partidului comunist român, ai guvernului și diplomații, pentru care era necesară aprobarea ministrului afacerilor interne), să realizeze controale secrete și sustrageri de materiale de la indivizii urmăriți de poliția politică și să întreprindă investigații pentru a descoperi pe cei suspectați „activitate dușmănoasă”.

Ulterior, atribuțiile cu privire la arestări și percheziții au revenit direcției de anchete. Personalul direcției operative avea dreptul să poarte orice fel de uniformă, să folosească legitimații false drept acoperire, să utilizeze nume conspirative, să se travestească și să se macheze în timpul executării misiunilor.Din punctul de vedere al structurii, direcția operativă era compusă dintr-un birou secretariat, garderoba (ce păstra și întreținea hainele, încălțămintea și diferite obiecte necesare și machiajului), serviciul I filaj (împărțit pe 12 grupe) și serviciul II investigații (compus din 8 grupe).

Filajul era, de fapt, o supraveghere secretă efectuată persoanelor asupra cărora se deschiseseră acțiuni informative de către poliția politică și avea menirea să descopere de legăturile acestora (anturajul), adresele vizate, să cunoască modul de viață, obiceiurile și comportamentul celui vizat, momentele considerate mai importante fiind fotografiate în mod clandestin. Filorii acordau multă atenție locurilor de expediere a scrisorilor de către cei urmăriți, cu scopul de a fi interceptate de serviciul de cenzură a corespondenței (serviciul „F”).

Definiția dată de către instrucțiunile privind munca de supraveghere operativă a organelor ministerului afacerilor interne din republica populară română elaborate în 1957, era următoarea: „Supravegherea operativă are menirea  să descopere legăturile criminale ale elementelor urmărite, să stabilească metodele de culegere și transmitere a informațiilor cu caracter de spionaj, iar în cazurile cînd situația o cere să treacă la curmarea actelor dusmănoase (diversiuni, acte de teroare, difuzări de fițuici dușmănoase etc.)” Această definiție amesteca actele cu adevărat criminale, ca în cazul celor de teroare, cu altele grave, însă discutabile din punctul de vedere al reușirii identificărilor de către poliția politică, de exemplu spionajul, cu unele penalizate doar de regimurile totalitare, precum așa-zisele „fițuici dușmănoase”. Sintagma „dacă situația o cere” deschidea larg calea abuzurilor, instrucțiunile neexemplificînd momentele cînd era necesară o intervenție. 

Vizate de către filaj erau persoanele urmărite informativ de către securitate, cei ce urmau a fi arestați, funcționarii legațiilor, misiunilor sau consulatelor statelor occidentale, cetățenii acestor țări ce se găseau în tranzit prin țara noastră, românii ce vizitau ambasadele statelor vestice, precum și agenții (informatorii) securității suspectați de duplicitate. 
Ofițerii care efectuau supravegherea operativă nu aveau voie să locuiască în casele ministerului afacerilor interne, să vină în contact cu lucrătorii neacoperiți ai securității, să se fotografieze în grupuri, nu puteau fi folosiți în acțiunile oficiale ale instituției, purtau numai haine civile și erau înregistrați la domiciliu ca muncind la diferite întreprinderi de stat, pe baza documentelor speciale cu care erau dotați. Erau obligați să păstreze o strictă conspirativitate asupra identității și acțiunilor lor, iar dacă apăreau semnalări privind deconspirarea, acestea se verificau neîntîrziat, și, în funcție de rezultate, se luau măsuri ca reconspirarea, mutarea în alt oraș, scoaterea din serviciu sau, dacă urmările erau grave, trimiterea lui în judecată.Pentru fiecare lucrător se întocmea un plan de conspirare, aprobat de conducerea  direcției, el neavînd dreptul de a intra în sediile securității, decît în cazuri excepționale. Unitățile aparatului de filaj erau dislocate în spații speciale, fiecare dintre acestea beneficiind de o acoperire (denumirea acordată sediului trebuia realizată în așa fel încît să nu atragă atenția, se interzicea utilizarea legendării ca locuri aparținînd organelor de partid, se stat sau a organizațiilor sindicale). Pentru aceste spații se deschidea un dosar ce cuprindea materialele privind modul de realizare a conspirării, instrucțiunile cu privire la utilizarea sediului, precum și tabelele cu lucrătorii operativi ce aveau drept de acces în interiorul lui. Ofițerii de securitate care nu aveau o legătură directă, de muncă cu cei de la supravegherea operativă nu aveau dreptul să cunoască adresa sediului conspirativ. În cazul în care, dintr-un motiv sau altul, apăreau date despre o eventuală deconspirare a locului de activitate, lucrătorii de la filaj erau mutați în altă parte.
Ofițerilor poliției politice din cadrul acestui serviciu li se cerea o bună cunoaștere a localității unde activau. Aveau obligația să-și însușească adresele tuturor întreprinderilor și instituțiilor, a secțiilor de miliție, a poștei și telegrafului, a legațiilor, misiunilor și consulatelor, a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor, hotelurilor, gărilor, itinerarul mijloacelor de transport din oraș, precum și traseele drumurilor și șoselelor naționale.
...