Nu știu de la cine, Ion Chiujdea și Gheorghe Hașiu aduseră un aparat de radio-recepție, micuț, ușor, cu baterii, ceea ce i-a făcut pe toți să fie entuziasmați. Omul ce ni-l dase îl avea încă din toamnă, primit de la un prieten, care-l cumpărase de la un altul. Destul că oamenii se gândiseră imediat că ne-ar putea fi de folos și așteptară prima ocazie să ni-l dăruiască, convinși că ne fac o mare bucurie. Ce mare lucru să asculți un radio adevărat! Până atunci am mai avut încă două aparate de radio. ...
Aparatul ne e trimis de securitate. În realitate sunt două aparate complet separate: unul de emisie, altul de recepție. Când nu recepționează, emite. Cineva în apropierea noastră recepționează prezența noastră, ne determină locul și...
În noaptea următoare l-am dus înapoi. Se mirase omul de la care îl primisem (omul era de bună credință), al doilea, la fel, dar mai departe... cine știe până unde era lemn verde și unde începea lemnul uscat. Omul trebuia să țină aparatul mereu la el, să-l înscrie pe numele lui și să-l folosească, semn pentru agenții securității că nu avea legături cu noi. După o vreme a venit un control de la poștă și a confiscat ustensila, alte urmări neavând întâmplarea, decât că noi am rămas tot cu bătrânul și credinciosul radio cu galenă: ușor, simplu, ieftin și practic. Ziua și noaptea, la orice oră, prin radio Bod și Vocea Americii, aveam legătură cu lumea, nu eram chiar izolați în „găoacea” în care ne învârteam.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu