Prietenii miliției

Un tânăr a vrut să știe când ne-a fost mai greu în acești ani. Atunci ne-a fost mai greu când ne ajungea vreo întâmplare precum cea povestită mai sus. Și ca să rămân în aceeași lume care ne servea cu spini și cu otravă, iată o întâmplare ivită nu mai țin minte în care an. Urcam încet pe plaiul muchii din Colții Brezii. Ne-am oprit un moment la ruinele cetății lui Radu-Negru, care, deși i se spunea astfel, poartă vestigii din vremea dacilor, apoi ne-am continuat drumul. Deodată ne-am întâlnit cu trei copii între 11 și 13 ani, îmbrăcați în haine de pionieri. „De unde veniți, măi copii?” O fetiță mai înaltă, cu părul desfăcut, lăsat pe spate, după moda locală pentru fetițe, care se vedea a fi purtătoarea lor de cuvânt, căci avea și ceva trese pe uniformă, ne-a răspuns: „Noi sîntem într-o misiune a detașamentului. Am avut misiunea de a înmâna tovarășei instructor, la cabană, un mesaj foarte important.” „Dar voi învățați bine la școală?” „Noi sîntem numai pionieri de nota nouă și zece”, răspunse fata cu mândrie în glas. „Dar insigna ce o ai la piept ce înseamnă?” „Această insignă este a Prietenilor Miliției”, răspunse fata ca un automat. „Și ce trebuie să facă un prieten de-al miliției?” „Un prieten al miliției trebuie să ajute organele de stat, miliția și securitatea în respectarea legilor republicii, să demaște pe dușmanii poporului și să ajute la prinderea lor.” „Măi să fie”, se minună Gheorghe Hașiu, care conducea dialogul, „sînt și la voi în Breaza dușmani de-ai poporului?” „Se află și la noi dușmani de-ai poporului, care nu-și dau cotele și ascund produsele agricole. Și sînt și bandiți ce se ascund în munți.” „Așa și de ăștia sînt și la voi?” „Da, ne-a spus tovarășul milițian că este unul Laurean Hașiul, foarte periculos, care jefuiește și ucide oameni și copii și pe care organele de stat îl vor prinde și-l vor pedepsi”. Interesant era că acești copii nu făceau nici o legătură între noi, cei din fața lor cu armele în mână și „bandiții” urmăriți de organele de stat. Pe semne, în imaginația lor, niște dușmani de-ai poporului trebuiau să arate ceva groaznic, cu colți, cu coarne, fără ochi, ceva înspăimântător, fioroși, neavând nimic omenesc în ei. 
Copiii și-au continuat drumul pe potecă la vale după ce ne-au salutat cu: „Salut voios de pionier!” „O cunoști pe fetiță?” l-am întrebat pe Laurean Hașiu. „Da, o cunosc, mi-e nepoată, e fiica unei verișoare!”