Către voi, nevlegilor

Securitatea trebuia să știe că n-avem alimente în prezent, că n-avem depozite pentru iarnă, că ne zbatem să le procurăm, făcând chiar și mișcări nechibzuite. Astfel am intrat seara în satele Arpașu de Sus și Cârțișoara, la ce oameni s-a nimerit și am cerut de mâncare. La fel, am cerut un târnăcop, chibrituri. Trebuia să se creadă că avem de gând să iernăm undeva prin acești munți. Aflasem că au descoperit bordeiul din Laița, dar ei nu șiau că noi știm acest lucru. Întâmplarea cu scândurile, ca și întâlnirea cu mama lui Lisandru le putea da această bănuială. Cu alimentele câștigate ne-am deplasat în pădure, la Avrig, mai stând câteva zile liniștiți. Eram hotărâți să ne ducem la cabana Negoiu, să luăm ce alimente s-ar găsi și apoi, cu ele, în câteva nopți, să ne apropiem de Buzduganul, în valea Sebeșului. Eram șapte inși, toți, afară de Ion Chiujdea, Laurean Hașiu, Jean Pop și Gheorghe Hașiu. 
Într-o zi, pe la amiazi, am ajuns la cabana Negoiu. Acolo se afla numai o fată din Cârțișoara pe post de bucătăreasă și un băiat de la Bran ce trebăluia pe afară. Nu s-au speriat. Securitatea a părăsit cabana numai cu o săptămână înainte. Ne-au arătat unde păzeau. Fata ne-a pregătit de mâncare; apoi am cumpănit pe trei măgari o seamă de alimente: un sac de orez, unul de zahăr, macaroane, marmeladă, ulei și o sticlă de rom. Am adăugat câteva pături. Am dat un bon de mână pentru tot ce-am luat, ba încă le-am scris și o scrisoare din care rețin: Către voi, nevlegilor! Tremurați degeaba pe malul Oltului și prădați mâncarea partidului degeaba. V-am dat întâlnire în munți și voi nu v-ați ținut de cuvânt. Nu-i lucru frumos. Către voi ostași români! Comuniștii și străinii vă trimit să ne ucidem unii pe alții pentru interesele lor. Măi băieți, noi nu tragem în voi! Faceți și voi la fel. Și noi și voi suntem tineri români! Trăiască românia liberă, fără comuniști (Semnat) Armata Națională Română. 
Chiar când eram gata de plecare au apărut singurii turiști ce se aflau la cabană: unul din ei ar fi fost fiul profesorului Papacostea sau Caracostea (nu mai rețin exact). Nu i-am legitimat, socotind lucru inutil. Dacă erau agenți de-ai securității, numai de acte n-ar fi dus lipsă. Am căutat prin camere eventuale aparate de emisie, dar n-am găsit nimic. 
Pe la ora două am pornit cu măgarii la vale pe plai. Când s-a înserat bine, eram la poale. Aveam de gând să îngropăm ce nu puteam duce în spate, iar măgarii să-i închidem într-un grajd părăsit, să nu-i mănânce lupii. Ne oprisem în prundul râului, chibzuind, când dinspre Porumbacu de Sus, a început să se audă zgomotul surd al camioanelor ce înaintau încet, fără faruri. Nu trebuia să ne-întrebăm cine-s. Am săpat la repezeală o groapă în prundul râului și-am depus o parte din alimente, am acoperit totul cu pietriș, am îngropat și uneltele, ceilalți au pregătit ranițele, am pornit măgarii spre pădure, am trecut râul prin vad și ne-am îndreptat spre răsărit. Ne-am ridicat pe podeiul dinspre Sărata, imediat sub pădure. Mașinile s-au oprit ceva mai jos, în lunca râului. Se auzeau zgomote înfundate, de coborât din camioane, comenzi scurte, mai mult șoptite, un vuiet ca de mulțime de oameni ce vorbesc încet și nici o lumină. Era un întuneric de nepătruns, abia ne vedeam noi, și o liniște ca dinainte de ploaie. N-a început ploaia, ci ninsoarea, cu fulgi mari, lipiciosi. Am stat un minut să chibzuim. Dacă n-ar fi nins, am fi ocolit satele de sub munte, pe sub ele, evitând zona dintre sate și munte. Doar numai cu o săptămână înainte intrasem în aceste sate sub pretextul că n-aveam de mâncare. Careva și-a dat cu părerea să ne ducem la Scorei, la șanțuri. Între satul Scorei și Cîrța, la răsărit de fosta haltă se afla un pod și, dincolo de el, pe dreapta, o râpă cu tufe dese. În tufe, din primul război mondial, au rămas niște gropi, resturi ale unor tranșee. Aici poposeam deseori. Locul a rămas și azi la fel ca atunci, se vede bine când treci cu trenul. Ne-am zis că era prea riscant. Dacă erai descoperit pe zăpadă acolo, te puteai socoti pierdut. Aici, de bine de rău, ne găseam în pădure, adică acasă, în mediul nostru. 
Odată hotărât pe unde să mergem, ne-am făcut cruce și am pornit bărbătește. Mergeam anevoie, că aveam greutăți mari în ranițe. Zăpada s-a depus repede și odată cu ea a început să crească și vizibilitatea, din cauza fluorescenței acesteia. Lăsam urme. ca să le evităm, alegeam traseul cel mai accidentat. Ba ni se părea că-i bine să mergem risipiți, ba, altă dată, unul după altul. Curând, însă, ne-am dat seama că numai noi făceam urme. Erau dintr-acelea ce duceau de la sate spre munte și invers, și erau multe. Erau urme pe toate căile și pe marginea râurilor. Am trecut râurile prin vad, încălțați. Ne aflam pe prundul râului Bâlea din sus de Cârțișoara, când am zărit o patrulă mergând în șir indian. Am rămas nemișcați, cu mâinile pe arme. Înaintau, din cauza ninsorii, cu capul înfundat în glugă, altfel ne-ar fi putut zări. 
După ce-am trecut râul, ninsoarea a început să se potolească, lucru de care ne temeam cel mai mult. Am luat hotătârea să ne retragem la pădure, și asta cât mai repede. Ne-am îndreptat spre pădurea cea mai apropiată, așezată în unghiul format între râurile Arpaș și Arpășel. Pe marginea ei curgea o vâlcică, iar din această vâlcică ieșea din pădure un râu. Am intrat în vâlcică, având să ne pierdem urmele, din vâlcică am apucat pe pârâu în pădure și am poposit în unghiul dintre pârâu și vâlcică, într-un lăstăriș destul de rar. Am descoperit două troace, adică două locuri mai joase, cu frunze uscate, am dat zăpada la o parte, ne-am descălțat și am schimbat ciorapii, am luat cojoacele pe noi, ne-am făcut cruce și ne-am culcat. În urma noastră a sosit o haită de lupi. Ne-au dat ocol și-au început să urle. Ninsoarea contenise, norii de pe cer se spărgeau și până dimineața s-a înseninat de tot. S-a făcut ger. 
Faptul că securitatea a venit numai pe râul Porumbac cu camioanele, că au venit noaptea când nu-și puteau face tabăra, și în tăcere, și fără faruri ne-a dat bănuiala că am fost semnalați de la cabană. Bănuiala a căzut pe cei doi „turiști” și pe tânărul de la Bran. În arhivele securității, se află, de bună seamă, adevărul.