Asta înseamnă libertatea?

Alte întâmplări deosebite cât am stat în celulă n-am avut. În câteva rânduri m-au pedepsit, oprindu-mi niște mese. Îi înfuria pe plutonieri faptul că nu le ceream nimic. Odată, când a venit un maior la mine, l-am rugat să intervină să-mi dea un bec mai puternic. După plecarea lui au intrat în celulă câțiva plutonieri, au înlocuit becul, dar mi-au reproșat că nu m-am adresat lor. 
Altă dată am fost prins la vizetă când încercam să-mi scot un cui de la pantof, cu coada lingurii. De acolo s-a strigat „stai și nu mișca!” și curând au apărut vreo 4-5 plutonieri în celulă făcând percheziție. Mi-au luat pantoful și mi l-au adus numai a doua zi dimineața. Se vedea că fusese demontat și făcut la loc. Mi-au atras atenția că în astfel de cazuri trebuia să le cer lor clește și ciocan. Eram în continuare vizitat de foștii mei paznici, ofițeri de securitate, care mă „încurajau”. Unul, de altfel, trebuind să recunosc și acum, un maior brunet, manierat mi-a adus un pachet de prăjituri de casă trimis de soția sa. I-am mulțumit cât am putut de frumos. Mi s-a părut mie numai sau acest om îmi purta cu adevărat o oarecare simpatie? Să-și fi jucat cu atâta naturalețe rolul de om cu sentimente nobile? Atunci i-am luat purtarea față de mine și m-am bucurat mult. Nu pentru mine, ci pentru el. Însemna că lumea nu era chiar atât de ticăloasă cum îmi închipuisem eu până atunci. Mai creșteau și flori pe caldarâmul iadului. 
A venit de câteva ori un personaj în fața căruia stăteau toți coloneii smirnă. De-abia cu generalul Gergely discuta de la egal la egal. Mă miram că vine să-mi dea numai încurajări, fără să mă mai întrebe nimic. 
Era cam pe la mijlocul lunii decembrie. Într-o zi au apărut colonelul Nagy și un maior și mi-au adus o cravată. M-au scos din securitate și, spre mirarea mea, m-au dus la fotograf. „Fotografii de buletin pentru tata.” La plecare, nu m-am putut abține să nu le spun: „Vedeți să nu-mi pună fotografia în vitrină, să mi-o vadă vreun securist și să dați și dumneavoastră de bucluc!”
A doua zi am fost condus la generalul Gergely, sus, la etajul trei. Acesta, când îmi vorbea, obișnuia să se plimbe prin cameră. Mi-a vorbit circa jumătate de oră ceva destul de încâlcit: că luarea unei decizii asupra mea se amână, dar mie mi se va da libertatea, dar nu pe numele meu... că pentru a îndeplini condițiile prescripției mai lipsesc câteva luni și ei, securitate, sunt dispuși să mi le acorde. Vei primi un buletin de identite pe numele Pop Ion...”
- Nimeni, în afară de un cerc restrâns, nu știe că ai fost prins. Afară ești căutat în continuare după o fotografie robot destul de apropiată de adevăr. O are și ultimul șef de post, de miliție, o au și serviciile de cadre din întreprinderi, și pădurarii. Vrem să verificăm dacă te recunoaște cineva. Vei umbla prin țară. În caz că vei fi arestat, îți vom da un număr de telefon la care să telefoneze cel ce te va aresta. Nu-ți vei dezvălui identitatea adevărată nimănui. Vei putea merge acasă la Galtiu, în Gura-Văii, la mama ta. Dar toți vor ști că ești în continuare urmărit. 
Veștile erau atât de năucitoare, încât, cu judecata înceată ce o aveam atunci, nu reușeam să le clarific și să-mi formez o părere personală. Asta să însemne libertatea? mă întrebam eu în gând. 
- Ei, ce zici? 
- Ce să zic, ce mai contează cum mă cheamă dacă, după cum spuneți, sunt liber!
Și de n-o fi bine în libertate munții-s tot unde erau înainte, mă gândeam eu.
Eram gata să plec, când mă opri: 
- Apropo, nu vrei să vizitezi Bucureștiul în tihnă și apoi să faci o călătorie de plăcere în țară? Propunerea m-a năucit și mai mult. Nici n-am răspuns. Vei primi o locuință în București și vei merge unde vrei. Apoi, cred că te interesează agricultura, așa că vei vizita zonele agricole din jurul capitalei.
A doua zi am fost scos din celulă, dus în camera de anchetă unde fusesem găzduit cinci luni, am dat hainele de la Cluj în primire, m-am îmbrăcat în hainele mele; acestea fiind subțiri (fusesem arestat în plină vară), mi-au dăruit un pulover gros, destul de frumos, pe care îl păstrez și acum ca amintire. O dacie m-a scos pe poarta securității, ne-am preumblat pe câteva străzi și a stopat în fața unui bloc elegant, pe strada pe care era Biserica Sfânta Vineri. Am intrat în hol. Mi-au dat cheile unui apartament luxos mobilat, pe ușa căruia stătea scris: N. Florescu. 
- Aici nu vă deranjează nimeni, vă faceți singur programul, mergeți unde vreți, mâncați unde vreți, aici aveți nu mai știu câți lei (o sumă destul de mare)... și m-au lăsat cu cheile apartamentului în mână. Mai era până seara. Mă întrebam de nu visez. 
După ce am aruncat o privire prin camere și prin dulapuri, unde erau atârnate haine bărbătești și femeiești, am încuiat ușa și am plecat prin oraș. Mergeam la întâmplare pe străzi, m-am pierdut prin mulțime în piața Sf. Gheorghe, m-am urcat în tramvai, m-am dus până la capăt de linie, m-am întors înapoi. 
Îmi părea bine că mai recunoșteam câte ceva din Bucureștiul de altă dată. M-am dus întins la Biserica domnița Bălașa, îngenunchind în fața unei icoane: „Doamne, poartă-mi Tu pașii și judecă în locul meu, căci fără de Tine, eu nu pot face nimic!”
Mi-am cumpărat covrigi și fructe și m-am întors în apartamentul meu. Nu m-am atins de patul dublu din dormitor. Mi-am tras un fotoliu în antreu, l-am rezemat de ușă, mi-am zis rugăciunea și am adormit buștean. A fost prima zi de libertate și nu mă bucuram deloc. 
Trei zile am hoinărit prin București. Am vizitat muzee, magazine, parcuri, am intrat în biserici. Am reușit să-mi depistez chiar și „îngerii păzitori”. Am observat și când am fost fotografiat. Metoda era aceeași. Un individ se oprea în față, la câțiva metri, se prefăcea că-și controlează servieta, se auzea țăcănitul sec al declanșatorului și insul trecea mai departe. Cum mi-a spus mai târziu colonelul Nagy, securitatea București fusese sesizată că mă aflu în capitală. Cred că au rămas tare decepționați de a nu mă fi descoperit. Îngerii păzitori nu intrau la socoteală. 
A patra zi, o dacie a oprit în fața apartamentului meu și din ea a coborât un colonel, fost planton de-al meu. Vroia să-mi arate el Bucureștiul.