Vai de mine, oameni buni, că eu am văzut de-ăia

A plouat toată ziua, a plouat și noaptea, am fi rămas o zi pe loc dacă n-ar fi trebuit să ne întâlnim cu ceilalți. Am trecut Oltul dezbrăcându-ne. „Nu știu la ce ne mai dezbrăcăm, că mai multă apă tot nu putem lua pe noi”, zise Remus Sofonea, pe bună dreptate. La întâlnire veniseră toți, afară de Ion Chiujdea, Gheorghe Hașiu și Laurean Hașiu. Ei trei făcuseră ultimele pregătiri în Buzduganul, pe valea Sebeșului, unde aveam de gând să iernăm și ne cereau să ne ținem cât mai departe de acest loc, lăsând semne că am intenționa să iernăm în jurul Negoiului. Scrisorile lui Olimpiu Borzea și Remus Budac arătau liniște în toți munții dintre Victoria și Mârșa. Pentru asta am hotărât să ne urcăm pe Arpășel, să adunăm alimentele puse provizoriu cu o lună înainte și să le mutăm la un loc mai sigur. Am intrat în pădure și ne-am culcat. Toată noaptea a plouat mărunt. La golul muntelui, sigur ningea. Dimineața se lăsase și ceață cu vânt. Ne-am trezit cam târziu. Am împachetat și am pornit să urcăm prin pădure, toți opt, unul după altul. Dăm, fără să putem evita, peste un car cu bivoli desprinși și peste o femeie cam la cincizeci de ani, îmbrobodită în haine, care, cât ne-a zărit, a început să strige speriată: „Lisandre, mă Lisandre, mă, hai mă că or venit de-ăia!” Zadarnic o rugam să tacă, spunându-i că nu aveam nimic cu ea. În sfârșit, a venit și Lisandru, care era feciorul ei. „Taci, mamă, că-s oameni cumsecade, n-au treabă cu noi.” Am început să vorbim cu amîndoi. „Bărbatul dumitale unde-i?” „Îi dus”, răspunse femeia. „Îi dus la Canal”, lămuri mai bine Lisandru,” de-aia numai acum pe ploaie ne-a dat bon de lemne.” Am căutat să-i facem să înțeleagă ce-i cu noi, dar femeia nu era în stare să facă vreo legătură între soțul ei de la Canal și prezența noastră în munți. Femeia se închise în sine, își făcu gura pungă, fără să perceapă vorbele noastre. Întâmplarea părea de neînțeles, dar ce să zic că azi, un an după revoluție, o femeie, al cărui tată a stat tot ascuns, căutat de securitate și care a murit și a fost îngropat în ascuns, nu vrea să accepte că părintele ei a fost urmărit politic. „Nu, tata n-a făcut politică, el a stat ascuns numai așa.” Am  mai vorbit cu Lisandru să o potolească pe mamă-sa și mai ales să nu vorbească în sat că ne face un mare rău. Gândiți-vă că și tatăl lui Lisandru, dacă ar fi fugit, ar fi fost cu noi. Ne-am depărtat și ne-am văzut de treabă. Bănuind că femeia nu va tăcea, spre seară, ne-am dus să aflăm despre comportamentul femeii. Când am intrat la omul de sprijin, acesta ne-a spus că tot satul știa de întâlnirea din pădure. Femeia cea tăcută, cât ce-a ajuns în sat, a început să strige: „Vai de mine, oameni buni, că eu am văzut de ăia și era să moriu.” Și astfel, din pricina unei femei negândite, am pierdut alimentele de la Arpășel, căci la ele n-am mai putut urca. În noaptea aceea am trecut Oltul înapoi, găsindu-ne adăpost în pădurile de la Chirpăr.

Fost șef al serviciilor secrete SUA, despre corupția în România. Darren White: 85% din Parlament este corupt

http://www.b1.ro/stiri/externe/fost-sef-al-serviciilor-secrete-sua-despre-coruptia-in-romania-darren-white-85-din-parlament-este-corupt-video-138213.html

Cum tunetul ajunge înaintea fulgerului

Feri ne-a primit bine, ca de obicei, și ne-a dat de mâncare pe drum. Ca să înaintăm repede, am hotărât să mergem și ziua, din pădure în pădure. Am mers toată ziua și n-am întâlnit (vremea era urâtă) decât un fecior de sas, înalt și cam sărac cu duhul. L-am lăudat cât îi de „voinic”, l-am rugat să nu spună că ne-a văzut, și băiatul a făgăduit. Am traversat noaptea poligonul militar Cincu și dimineața eram în pădure la Șoarș. Dac-am venit până aici, ne-am zis, să trecem și pe la frații Grecu. Am intrat seara la Ion Grecu, în capul satului, care, cît ne-a văzut, ne-a întrebat: „Unde-ați lăsat căruța?” „Ce căruță?” ne-am mirat. „Măi, aseară, cînd să mă culc, a venit șeful de post să-i împrumut lanterna. Nu puteam zice că n-am, știe că am, dar i-am înlocuit bateria cu una veche! „Dar ce-i baiul? l-am întrebat.” „Acum am primit ordinul să pîndesc cu ajutorii mei drumul ce taie pădurea, că trece Gavrilă cu o căruță cu doi cai albi.” Azi dimineață mi-au adus lanterna. „Nu l-ați prins?” „Prins pe dracu... Am înghețat așteptînd toată noaptea.”
Ne-am făcut cruce. Noi nu știam de nici o căruță, l-am liniștit pe Grecu. Nu înțelegeam însă de unde această alarmă falsă. I-am spus și lui că am rămas din nou fără cojoace și ne-a promis că ne va face rost, dar prea repede nu. S-ar putea întreba unul și altul ce se întîmplă cu atîtea piei.
Am mai rămas în pădurea Șoarșului cîteva zile, ca să se mai potolească zarva cu căruța, apoi ne-am întors în poligon. Seara am văzut cu ochii noștri cum au fost lăsate dintr-un camion grupe-grupe de securiști pe drumul Cincu-Bărcut, dar noi eram deja trecuți de acest loc. 
Decuseară am ochit trei stîne și ne-am apropiat de una. A ieșit, cît ne-au bătut cîinii un mut înaintea noastră. La tot ce-l întrebam, el nu răspundea decît prin semne. L-am lăsat în plata Domnului și am dat să intrăm în stînă. În văzul nostru, mutul a luat-o la fugă răcnind. În stînă mai era un bătrîn ce ni se părea cunoscut. „Bine era de nu era acolo”, a răspuns bătrînul. I-am explicat bătrînului de ce venisem. „Luați-i cojocul, că ăsta drept la securitate se duce, îi agentul lor băgat între noi și, ca să nu dau și eu de necaz, luați-l și pe-al meu. Să vă dau ceva de mîncare, luați asta, și depărtați-vă, măi copii, că numai că nu-i vedeți, îs destui pe-aici pe-aproape.” I-am mulțumit bătrînului și-am plecat. Am luat direcția nord, convinși că securitatea va căuta spre sud, presupunînd că ne-am retrage spre munte. Aveam o noapte înaintea noastră și trebuia să ne îndepărtăm cît mai mult. Am ajuns în pădurile de la nord de Agnita. Darul făcut de bătrîn a fost cel mai bun produs de stînă ce l-am mîncat în viața noastră: ceva amestec între caș dulce, urdă, jintiță, iaurt. Am oprit o parte, ca să le arătăm și celorlați noua minune alimentară. După cîteva zile eram iar la stîna lui Feri. Din vorbă în vorbă îl auzim pe Feri că le zice oamenilor din Toarcla afumați. „Feri, zice cineva, ce ciudă ai tu pe oamenii din Toarcla?” „Eu ca eu, dar ce-aveți dumneavoastră mai mult ca mine. Nu le-ați luat dumneavoastră toată brânza de la stînă și nu știu cîte oi?” Ne-am făcut cruce. „Dar nici n-am trecut pe-acolo, necum să luăm ceva.” Din ce-a spus Feri, din ce-am aflat mai tîrziu, lucrurile s-au petrecut astfel: băiatul de sas s-a dus la stînă și a povestit stăpînului său (resposabilul cooperativei) că s-a întâlnit cu noi și cum arătam. Insul s-a gîndit imediat că ar putea trage ceva profit din asta. A încărcat în căruță brînza datorată sătenilor, proprietari de oi, și-a pus-o la adăpost; a dus căruța goală într-o pădure, a dat drumul cailor, apoi a chemat securitatea să se plîngă că noi i-am ieșit în cale, i-am luat căruța cu brânză cu tot și că el nu va mai avea de unde să le dea brînza oamenilor. Securitatea, neavînd efective mari la dispoziție, a blocat toate drumurile din regiune ca să prindă căruța, care, în cele din urmă, a fost găsită în pădure, abandonată. În toamna aceea s-au mai întîmplat cîteva cazuri asemănătoare: la o colectivă, tot așa, au venit partizanții noaptea, au încărcat vitelew într-un camion și duși au fost. La o stînă, la Rucăr, au luat un clățău de oi legând ciobanii. Unele voci șopteau că securitatea nu era streină de aceste jafuri. Fie că era amestecată, fie că nu am judecat că trebuie să dezmințim amestecul nostru în asemenea tîlhării, care, dac-ar fi fost crezute, ne puteau face mare rău. Am scris cîteva scrisori la primării și am afișat cîteva manifeste prin care arătam că noi nu ne atingem de munca oamenilor și de averea lor. Noi aveam treabă numai cu statul comunist. Dar și fără aceste dezvinovățiri, oamenii tot de partea noastră erau și ne-ar fi iertat chiar dacă poveștile ar fi fost adevărate. Celălalt echipament pierdut, l-am înlocuit cu ajutorul lui Olimpiu Borzea. Avînd inventarul din nou pus la punct, puteam să fim din nou optimiști.

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare

................................

       având în vedere că Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat intră în vigoare la 1 ianuarie 2016 și luând în considerare faptul că în textul acesteia există prevederi arbitare în interpretare care pot determina diferenţieri de tratament aplicabil pensionarilor în etapa de stabilire, recalculare şi/sau actualizare a pensiilor militare de stat, 

       ținând cont că, în condițiile nedoptării măsurilor de modificare și completare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, este imposibilă emiterea normelor juridice de rang inferior și există riscul apariţiei unui nou val de litigii de anvergura celui din anii 2010 – 2012,

         având în vedere obligaţia adoptării şi publicării până la 31 decembrie 2015 a actelor cu putere de lege cu privire la transpunerea în legislaţia naţională a Directivei (UE) 2015/2060 a Consiliului din 10 noiembrie 2015 de abrogare a Directivei 2003/48/CEE privind impozitarea veniturilor din economii 

................

Art. 36 - Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, se modifică şi se completează după cum urmează:

 1. Articolul 22 se abrogă.

 2. La articolul 25, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins

: ,,(1) Constituie vechime pentru stabilirea pensiei militare de stat în condiţiile art. 16-18 şi art. 32 şi perioadele recunoscute ca vechime în serviciu, vechime în muncă, stagiu de cotizare sau perioade asimilate în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.”

 3. La articolul 26, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

 „(1) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special care la data trecerii în rezervă sau a încetării raporturilor de serviciu nu îndeplinesc condiţiile de acordare a unei pensii prevăzute la art. 14 lit. a) şi b), deschiderea dreptului la pensie se efectuează mai întâi de către sistemul în care îndeplineşte condiţiile cumulative de pensionare, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 19.”

 4. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins:

 „Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în care nu se includ:

 a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer;

 b) compensaţiile lunare pentru chirie;

 c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană;

 d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;

 e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;

 f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;

 g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;

 h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;

 i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;

 j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul;

 k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat;

 l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar;

 m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia;

 n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român;

 o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în Anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor.

 (2) Pentru militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special pensionaţi în condiţiile art. 19, 26 şi 38, baza de calcul utilizată pentru stabilirea pensiei militare de stat este cea prevăzută la alin. (1), actualizată la data deschiderii dreptului la pensie.

 (3) Actualizarea prevăzută la alin. (2) se face la deschiderea drepturilor de pensii ca urmare a majorării soldei de funcţie/salariului de funcţie şi soldei de grad/salariului gradului profesional, deţinute la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu.

 (4) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat pentru perioadele în care personalul s-a aflat în misiune temporară sau permanentă în străinătate este cea prevăzută la alin. (1) sau (2) corespunzătoare funcţiei militare/de poliţie/de penitenciare pe care este încadrat în ţară sau, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori plecării în misiune, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.

 (5) Pentru personalul care a fost detaşat în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), se utilizează salariile lunare corespunzătoare funcţiei exercitate, la care se adaugă drepturile de soldă/salariu plătite de instituţiile din care aceştia au fost detaşaţi.

 (6) La determinarea bazei de calcul folosite pentru stabilirea pensiei militare de stat conform alin. (1), pentru perioadele în care personalul a exercitat o funcţie de demnitate publică se utilizează media drepturilor salariale lunare corespunzătoare funcţiei exercitate. În cazul personalului suspendat ca urmare a exercitării unei funcţii de demnitate publică, se poate utiliza, la alegere, media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate anteriori datei suspendării.

 (7) Pentru soţul/soţia, militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special, aflat/aflată în concediu fără plată pentru a-şi urma soţia/soţul trimisă/trimis în misiune permanentă în străinătate, în ultimii 5 ani anteriori îndeplinirii vârstei standard de pensionare, se utilizează ca bază de calcul media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6 luni consecutive, la alegere, din ultimii 5 ani de activitate anterior intrării în concediu fără plată, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie.

 (8) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei de urmaș, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea unei pensii este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către susținător în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de 29 militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea beneficiarilor pensiei de urmaș.

 (9) În situaţia în care titularul/susţinătorul nu a realizat venituri cel puţin 6 luni consecutive, baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei o reprezintă media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcția de bază de către titular/susţinător în lunile de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizată la data deschiderii drepturilor de pensie.

 (10) Alegerea perioadei care se ia în considerare la stabilirea bazei de calcul a pensiei militare de stat se poate face o singură dată. (11) La determinarea soldelor/salariilor lunare brute nu se au în vedere dispoziţiile Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificările şi completările ulterioare.”

 5. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:

 „Art. 29. - (1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:

 a) militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;

 b) pentru fiecare an care depășește vechimea prevăzută la lit. a), la cuantumul pensiei se adaugă câte 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28.

(2) De pensie de serviciu beneficiază şi militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special în condițiile legii cu o vechime cumulată de până la 25 ani, cuantumul pensiei fiind diminuat cu 1% din baza de calcul prevăzută la art. 28 pentru fiecare an care lipseşte din această vechime.

(3) Cuantumul pensiilor militare de stat stabilite în baza prevederilor art. 19 şi 26 se determină proporţional cu numărul anilor de vechime în serviciu, la care se adaugă sporurile prevăzute la art. 24, în raport cu vechimea prevăzută la alin. (2).”

 6. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:

 ,,Art. 30 - Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei legi, nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28.”

 7. La articolul 31, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

 „(1) Cota de contribuţie individuală la bugetul de stat este egală cu cota de contribuţie individuală de asigurări sociale. Baza lunară de calcul a contribuţiei individuale o reprezintă solda lunară brută/salariul lunar 30 brut, iar în situaţia în care aceasta este mai mare decât valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, contribuţia individuală la bugetul de stat se calculează în limita acestui plafon.”

 8. La articolul 31, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins: „
(3) Termenele de declarare şi de plată a sumelor reprezentând contribuţiile individuale la bugetul de stat sunt cele prevăzute de legislaţia fiscală pentru declararea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale.”

 9. Articolul 33 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 „(1) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condiţiile prevăzute la art. 32 lit. a), şi elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia celor din învăţământul liceal, care şi-au pierdut cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale survenite în timpul şi din cauza activităţii desfăşurate în aceste instituţii.

 (2) În cazul persoanelor prevăzute la alin. (1), baza de calcul pentru stabilirea pensiei o reprezintă solda de funcție minimă corespunzătoare primului grad militar/profesional din cadrul corpului pentru care se pregătește.”

 10. Articolul 39 se modifică și va avea următorul cuprins:

 „Art. 39. - (1) Cuantumul pensiei de invaliditate se stabilește conform prevederilor art. 29 şi art. 30. (2) Vechimea utilizată pentru calculul pensiei de invaliditate se stabilește potrivit prevederilor art. 23  (3) La suma procentelor cuvenite pentru vechimea cumulată se adaugă, pentru fiecare an potențial, până la realizarea vechimii de 25 de ani prevăzută la art. 16 alin. (1) lit. b), următoarele procente: a) 1% pentru invaliditate de gradul I; b) 0,8% pentru invaliditate de gradul II; c) 0,6% pentru invaliditate de gradul III.”

 11. Articolul 40 se modifică și va avea următorul cuprins:

 „Art. 40. - Pentru invaliditatea survenită ca urmare a unor acțiuni specifice, din cauza unor accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul și din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operații în afara teritoriului statului român, militarii, polițiștii şi funcționarii publici cu statut special beneficiază de o pensie egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28, dacă aceasta este mai avantajoasă decât o altă categorie de pensie la care au dreptul.”

 12. La articolul 55, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins: 

 „(1) Urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului român, beneficiază de o pensie de urmaș egală cu baza de calcul prevăzută la art. 28.”

 13. La articolul 60, alineatul (2) se abrogă.

 14. La articolul 64, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

 „Art. 64. - (1) Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.”

 15. Articolul 70 se abrogă. 
16. La articolul 76, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins: 
 „(2) Soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş, poate cumula pensia cu venituri din activităţi profesionale pentru care asigurarea este obligatorie, potrivit legii, dacă acestea din urmă nu depăşesc 35% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.”
 17. La articolul 88, litera i) se abrogă. 
18. La articolul 92, litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:
 „a) nerespectarea metodologiei şi a criteriilor de încadrare în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii de muncă;”
19. Articolul 94 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 94 - Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 92 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 93 se fac de către organele de control ale instituţiilor din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională.”
20. Articolul 108 se modifică și va avea următorul cuprins:
 ,,Art. 108 – Pentru militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care au plătit contribuție la Fondul pentru pensia suplimentară și/sau contribuția individuală la buget la stabilirea, recalcularea sau actualizarea pensiei militare se acordă un spor de: a) 3% pentru o vechime a contribuției între 5-15 ani; b) 6% pentru o vechime a contribuției între 15-25 ani; c) 9% pentru o vechime a contribuției peste 25 de ani.”
21. Articolul 109 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 109 -
(1) Pensiile militarilor, polițiștilor şi funcționarilor publici cu statut special recalculate în baza Legii nr. 119/2010 privind stabilirea 32 unor măsuri în domeniul pensiilor, revizuite în baza Ordonanței de urgenţă a Guvernului nr. 1/2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională, aprobată prin Legea nr. 165/2011, cu modificările și completările ulterioare, cele plătite în baza Legii nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranță națională, cu modificările ulterioare, precum şi pensiile stabilite în baza Legii nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare, devin pensii militare de stat și se recalculează potrivit prevederilor prezentei legi, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special.
 (3) Recalcularea pensiilor prevăzută la alin. (1) se realizează în termen de maximum 24 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
 (4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. (5) Pensiile prevăzute la alin. (1) pot fi recalculate, în condițiile prezentei legi, și în situația depunerii de documente nevalorificate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, iar drepturile de pensie astfel recalculate se cuvin începând cu luna următoare depunerii documentelor și se acordă în termen de cel mult 24 de luni de la data înregistrării cererii la casa de pensii sectorială competentă.
(6) Stagiile de cotizare nevalorificate la recalcularea pensiei conform prevederilor alin. (5), precum şi cele realizate ulterior intrării în vigoare a prezentei legi se valorifică în sistemul public de pensii. (7) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
22. La articolul 110, alineatele (1), (2), (4) și (8) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(1) Pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special stabilite în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, devin pensii militare de stat şi se recalculează potrivit 33 prevederilor prezentei legi, în termen de maximum 24 de luni de la intrarea în vigoare a acesteia, în raport cu vechimea valorificată prin ultima decizie de pensie și baza de calcul stabilită conform prevederilor art. 28, actualizată conform prevederilor legale care reglementează salarizarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoanele ale căror drepturi de pensie se recalculează potrivit dispoziţiilor alin. (1) depun cerere pentru alegerea perioadei în vederea determinării bazei de calcul prevăzute la art. 28. În situaţia în care nu depun cerere în acest sens, recalcularea se face, din oficiu, în raport cu baza de calcul aferentă ultimelor 6 luni de activitate desfăşurată în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special. ....................................................................................................................
(4) Pensiile recalculate potrivit alin. (1) se cuvin începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. ....................................................................................................................
 (8) Procedura de recalculare prevăzută la alin. (1) și termenul de emitere a deciziei se stabilesc prin ordinul prevăzut la art. 60 alin. (4).”
23. Articolul 111 se modifică și va avea următorul cuprins:
 „Art. 111. - În situaţia în care se constată diferenţe între cuantumul pensiilor stabilit potrivit prevederilor art. 109 sau art. 110 şi cuantumul pensiilor aflate în plată se păstrează în plată cuantumul avantajos beneficiarului.”
 24. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 122. - În termen de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele cărora li se deschide dreptul la pensie pot opta, o singură dată, pentru modul de calcul al pensiei în baza prezentei legi sau pentru cel prevăzut de Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”
25. După articolul 122 se introduce un nou articol, art. 122-1 , cu următorul cuprins:
 „Art. 122-1 . - În aplicarea prezentei legi pot fi emise norme aprobate prin ordin comun al ministrului apărării naționale, ministrului afacerilor interne şi directorului Serviciului Român de Informaţii.”

Telerevoluția totală

La aproape o oră după execuţie, în jurul orei 17, întreaga suită zbura înapoi în capitală, avînd drept bagaje două sicrie. Cele două cadavre fuseseră apoi predate unei unităţi militare şi înmormîntate, la sfîrşitul anului în cimitirul militar Ghencea.
În schimb casetele video cu materialul filmat în exclusivitate trecură în păstrarea ministerului apărării. Aici au fost supuse unui dublu fotomontaj de către serviciul tehnic. Una din copii o primi ministerul apărării, pe cealaltă securitatea.
Apoi imaginile de la Tîrgovişte au fost prezentate lui Iliescu şi oamenilor lui. Urmară discuţii prelungite asupra secvenţelor care puteau fi prezentate publicului. Pînă la urmă, căzură toţi de acord asupra cîtorva scurte fragmente, care să fie difuzate de „televiziunea română liberă”.
În această versiune feţele tuturor participanţilor la proces nu se vedeau, majoritatea dialogurilor fuseseră tăiate şi pentru moment şi scenele cu corpurile neînsufleţite ale celor doi condamnaţi executaţi. După ce această ultimă decizie - îndelung disputată pînă noaptea tîrziu - fusese luată, Sergiu Nicolaescu, prietenul lui Stănculescu, şi metafizicianul Gelu Voiculescu, omul lui Iliescu, au fost trimişi la televiziune.
Dar şi aici se pierdu multă vreme. Videocasetele, care fuseseră înregistrate cu o cameră video neprofesională, trebuiră copiate pe alte benzi compatibile cu aparatele televiziunii. Ca urmare, aceste înregistrări au fost transmise pentru telespectatorii români de-abia la 26 decembrie, la două noaptea - adică la zece ore de la execuţie.
Totuşi, încă de cu seară crainicii TV anunţaseră de mai multe ori că dictatorul fusese condamnat şi executat. Se anunţa continuu transmiterea în scurt timp a senzaţionalului proces, precum şi a imaginilor de la execuţie şi ascultătorii erau mereu rugaţi, cu tot felul de scuze, să aibă răbdare.
Cînd, în fine, sosi şi clipa transmiterii filmului vizibil cenzurat cu ultimele zile de viaţă ale lui Ceauşescu, telefonul tvr-ului nu mai conteni să sune. Din toată ţara se auzeau injurii şi chiar ameninţări la adresa nevinovaţilor redactori ai emisiunii. Majoritatea celor care chemau nu voiau să creadă că Ceauşescu erau morţi, pînă nu li se vor arăta chiar cadavrele.
De-abia către prînz, la 26 decembrie, noua troică conducătoare se decise să prezinte poporului încă o mică porție de istorie contemporană. Prin difuzarea înregistrării, plină de efecte regizorale, a perechii dictatoriale ucisă, „telerevoluția” a depășit tot ce se întîmplase pînă atunci. Astfel, „teleexecuția” era acoperită în mod rafinat de minciuni, ca și celelalte „aranjamente” ale trăgătorilor de sfori lipsiți de scrupule. Pretinsa judecată a poporului semăna cu un proces de factură stalinistă,
procedura-fulger fusese de-a dreptul plină de cinism, iar execuția era realmente un asasinat.
Cifra de 64000 de morți, trîmbițată de repetate ori de procurorul Voinea, era și ea cu totul fantezistă, dar își atinsese scopul: întreaga opinie publică națională, ca și cea internațională, fusese mai adînc impresionată de numărul anunțat al victimelor, decît de imaginile procesului. Mai mult, Voinea, confirmase și vestea, că mercenari străini veniseră în țară la chemarea tiranului.
Odată cu acestea se verifica și adagiul, că televiziunea poate fi cel mai desăvîrșit înșelător al opiniei publice.

Ziua răzbunării

Moarte după-amiază
În decurs de numai trei zile, din fostul despot absolut nu mai rămăsese decît un biet bătrîn dezorientat. În aceste trei zile, paznicii perechii Ceaușescu îi ținuseră închiși în cazarmă unde nu duseseră lipsă de nimic și fuseseră mereu liniștiți cu promisiuni false. În ziua de 25 decembrie spre prînz, din „rațiuni pur regizorale” conducătorul fusese urcat într-un vehicul blindat, în scurt timp fiind însă dat jos din nou. În timp ce acesta cobora neținîndu-se bine pe picioare și îndreptîndu-și căciula neagră din astrahan, o cameră video era deja îndreptată spre el. Această cameră video îl va urmări, exceptînd cîteva întreruperi, pînă la moarte.
Aparatul de filmat Panasonic M7, un model pentru amatori, provenea din depozitele ministerului apărării și fusese folosit de maiorul Ion Baiu. Filmarea a continuat chiar și în clipa cînd un tînăr medic militar îi lua tensiunea artetială lui Ceaușescu. S-a putut vedea cum dictatorul, cu gesturi stîngace, și-a scos paltonul și a încercat chiar un început de zîmbet.
Apoi, rămas în costumul său cu vestă, cam șifonat, continuase să privească în gol, nemișcat.
La o jumătate de ceas după această vizită medicală degradantă, fostul secretar general și șef de stat a mai coborît o treaptă pe scara umilinței: din atotputernicul conducător rămăsese doar un acuzat.
Încă din ziua precedentă, 24 decembrie, la ministerul apărării se luase decizia să i se facă un proces scurt incomodului stăpînitor absolut al țării. Cu toate că Iliescu personal se opusese, în cursul celui de al doilea „consiliu de război” părerii generale de a-l lichida pe dictator într-un proces fulger, comandanții armatei, cît și cei ai securității insistaseră asupra acestei soluții, din motive lesne de înțeles. Omul pe care-l trădaseră trebuia să fie redus la tăcere. Stănculescu, primind însărcinarea de a pregăti acest proces, se pusese astfel definitiv în slujba noii puteri.¹ (¹ Vezi interviurile cu Brucan și Lupoi din martie 1990.)În dimineața procesului, Stănculescu alese pe magistrații militari care urmau să formeze completul de judecată și - ca precauție suplimentară - o unitate de parașutiști de protecție. În schimb Măgureanu, zburase încă de dimineață cu un elicopter la Tîrgoviște, unde începu îndată interogatoriul dur al celor doi Ceaușești. După cîte s-a aflat ulterior, tiranul ar fi fost chiar supus torturilor, pentru a-și divulga conturile de devize din băncile elvețiene.² (² Vezi mai multe relatări în presa franceză din mai 1990.)
Ca pregătire psihologică pentru popor, „frontul” difuză peste tot știrea că teroriștii pregăteau un atac general de eliberare a dictatorilor. În realitate, zilele de detenție de la Tîrgoviște, fosta cetate de scaun a Munteniei, decurseseră pînă în ziua procesului, în deplină liniște, fără vreun atac prin surprindere. Cu atît mai puțin cei doi deținuți nu fuseseră plimbați continuu - așa cum s-a repetat mereu în zilele următoare în mass-media - în două TAB-uri din rațiuni de securitate.³ (³ Vezi ziarul Tineretul liber de la 20 martie-10 aprilie 1990. Primul-ministru Roman a spus într-un interviu pentru ziarul francez La Croix - evenements, din 30 decembrie 1989 că o unitate de paraşutişti era pregătită să-l elibereze pe conducător. Despre o asemenea tentativă nu există nici o dovadă.)După controlul medical, Ceaușescu - care-și trăsese din nou pe el paltonul gros - fusese adus într-o încăpere obscură a cazărmii și se așezase pe o bancă de lemn. În stînga lui se așezase Elena, îmbrăcată și ea în același mantou beige cu garnitură de blană neagră, care amintea de luxul de altădată, purtat de trei zile. Părul care-i atîrna în șuvițe drepte îl strînsese într-o basma înflorată de mătase. Pe una din mesele de lucru de culoare deschisă, în spatele căreia se înghesuise cuplul, se vedea poșeta Elenei și o mică pungă de plastic. În ea se găseau - după cum s-a aflat ulterior - medicamentele necesare tiranului, care era grav bolnav de diabet.
Doi apărători din oficiu, pe nume Teodorescu și Lucescu, se așezaseră într-o parte, în apropierea perechii tiranilor, cu toate că aceștia se opuseseră de repetate ori la prezența oricărei asistențe juridice. Cei doi apărători fuseseră aduși cîteva ore mai înainte cu elicopterul din capitală.
În stînga acuzaților luaseră loc, pe o estradă joasă de lemn, cinci militari cu chipuri severe. Completul de judecată era condus de generalul Costică Popa.⁴ (⁴ Generalul Popa a decedat la începutul lui martie 1990 prin „sinucidere”. Familia acestuia acuză guvernul de a-l fi împins pe general la acest pas funest. Vezi și ziarul Le Monde, Paris, din 6 martie 1990.)Alături de judecători apăruseră, în ultima clipă, trei figuranți, ca „reprezentanți ai poporului”. Rolul lor era să observe desfășurarea judecării detestaților dictatori. În timp ce majoritatea celor de față primiseră ordin să participe la acest proces improvizat, ultimii trei reprezentau singura parte vizibilă a camuflajului general în care se desfășurase „tele-procesul”. Era vorba de asistentul lui Iliescu, Voican-Voiculescu, delegat al „frontului”, colonelul securist Măgureanu și generalul Stănculescu, din partea armatei. Fostul ministru adjunct era singurul din sală, care-i cunoștea personal pe Ceaușești.
Apoi începuse procesul.
Pe peretele din spate al acestei săli de judecată, care era încălzită de o sobă veche de teracotă, vegheau trupe de comando ale securității în uniforme kaki asemănătoare celor ale armatei. Petlițele albastre care-i distingeau de militari, fuseseră și ele îndepărtate pentru a spori confuzia.⁵ (⁵ Vezi materialul documentar filmat, difuzat de TF1 la sfîrșitul lui aprilie 1990. Se vede clar la punerea cătușelor lui Ceaușescu că lipseau petlițele de la guler. Totuși croiala uniformelor securității se deosebea ușor de cea a armatei.)Procurorul civil, pe nume Dan Voinea începu cu constatarea, că, timp de 25 de ani, pe cînd perechea Ceaușescu trăise în luxul cel mai provocator, dînd recepții îmbelșugate, poporul primise doar 200 de grame salam lunar.
Politețea forțată a fostului regim fusese uitată. Acum Voinea îl luase pe dictator cu „tu ai înfometat populația”.
Ceaușescu îl întrerupse: „Eu nu recunosc ca instanță decît marea adunare națională. Am fost victima unei lovituri de stat.” Dar completul de judecată se făcuse că nu aude, în schimb ceruse să se dea citire actului de acuzare. Acesta cuprindea capetele de acuzare: genocid, abuz al autorității de stat, subminarea economiei și a bunurilor poporului, încercarea de a se sustrage răspunderii prin fugă și, în fine, însușirea a miliarde de dolari din averea țării. Articolele din codul penal invocate de procuror erau 162, 163, 165 și 357. Pentru toate acestea ceru pedeapsa cu moartea pentru ambii.
În acest timp, neexperimentatul cameraman Baiu filma neîncetat cu mîna tremurîndă. Procurorul, însă nu se oprise aici: îl mai acuză prin propoziții relativ incoerente, pe Ceaușescu de a fi provocat represiunea sîngeroasă din ultimele zile: „Astăzi există peste 64000 de morți în orașe. Tu ai aruncat întregul popor în sărăcia cea mai cumplită. Mulți din ei, chiar și oameni de știință, au fost nevoiți să părăsească țara. Cine sînt mercenarii străini care trag acum în popor? Cine i-a chemat?”
La această replică, interveni Elena, acuzîndu-l pe Voinea de provocare deschisă. Dar acesta, sarcastic, îi răspunde: „E vorbăreaţă savanta noastră, care nu e în stare nici să vorbească şi să citească!” Ceauşescu puse o mînă pe mîna ei, ca să o liniştească. Apoi repetă, privind spre judecători, că nu se va supune decît hotărîrii marii adunări naţionale. „Nu recunosc decît verdictul clasei muncitoare. În faţa acestui tribunal de complotişti nu voi declara nimic”, spuse conducătorul. „Voi i-aţi adus pe mercenari. Noi avem cu totul alte mijloace. Pe voi nu vă recunoaşte nimeni în această ţară. De aceea poporul luptă în continuare”, îi lămuri el pe foştii săi supuşi.
Din nou Elena se amestecă, cu vocea ridicată: „Aţi întrebat dacă eu sau soţul meu avem boli psihice. Asta e provocare ordinară”. Din nou dictatorul îi puse mîna pe braţ, încercînd s-o calmeze.
Dar Voinea, nu se lăsă: „Aţi spus că în această ţară există egalitate deplină. Dar văd acum, la televiziune, că fiica voastră Zoe, are un cîntar de aur, cu care cîntăreşte carnea de import, pe care i-o serveşte căţeluşului”. De îndată sări la el Elena şi iarăşi Ceauşescu încercă s-o îmbuneze. În schimb, el nu mai spuse nimic.
Interveni apoi unul din apărătorii din oficiu. „Dacă cei doi acuzaţi ar fi avut tulburări psihice ar mai fi putut fi salvaţi... Eu însă sînt martor că sînt vinovaţi... Completul de judecată aici de faţă este legal”.
Cînd procurorul începu cu un nou torent de acuzaţii scena deveni de-a dreptul tragic de absurdă. În timp ce Măgureanu, cu un aer absent, scria de zor pe un bloc de notiţe, Voinea continuase, deplîngînd „genocidul de la Timişoara şi Bucureşti”, moartea copiilor nevinovaţi, striviţi de şenilele tancurilor, şi vestea că s-ar fi furat „tuburile de oxigen” iar „depozitele de plasmă fuseseră aruncate în aer”.
În acest timp, Ceauşescu, demonstrativ, îşi privise de mai multe ori elegantul ceas-brăţară de aur.
La urmă, completul, în unanimitate, pronunţase pedeapsa cu moartea pentru amîndoi. Nicolae primi sentinţa cu un zîmbet distrat, frecîndu-şi încet degetele amorţite. Cînd actorii şi figuranţii muţi ai spectacolului politic ce durase trei ore începuseră să iasă din cameră, Ceauşescu îşi mai ridică o dată vocea, spunînd mîndru: „Mai bine mor onorabil decît să fiu tratat astfe”.
Cîţiva dintre membrii comando-ului se repeziseră asupra celor doi condamnaţi, legîndu-le mîinile la spate cu sfoară.
Elena şi de data asta se opuse, ţipînd: „Fiule, nu, nu, asta nu!” În schimb, Nicolae, se cufundase parcă într-o letargie, ca şi cînd nu ar mai fi perceput nimic.

Cîteva clipe mai tîrziu, după ce acuzaţii părăsiseră încăperea, în liniştea culoarului se auziseră focuri de arme. Cînd cameramanul se repezi pe culoar, cei doi erau întinşi pe jos, executaţi de securiştii în uniformă: la Elena, glonţul mortal fusese ţintit în ceafă, pe cînd la Ceauşescu nu se putea descoperi locul rănii.
Trupurile celor doi fură apoi ridicate, duse în curte şi depuse lîngă zidul gălbui-fumuriu, acolo unde fusese prevăzut să aibă loc execuţia. Camera de filmat fusese din nou pusă în funcţiune pentru a înregistra scena ce urma a fi difuzată, de fapt „a doua moarte”. După cîteva salve de foc, trase de aceeaşi echipă de comando, se vedeau acum urmele gloanţelor pe zid. Ochiul obiectivului se apropiase apoi de cadavrele Ceauşeştilor, pe urma paşilor scîrţîitori ai medicului legist.
Pe Elena, întinsă pe partea stîngă, camera o filmă de la cap pînă la picioare, în timp ce medicul, cu o mişcare rapidă, îi ridicase capul, lăsîndu-l apoi să cadă. Pata de sînge care provenea de la rana mortală din ceafă era lungă şi aproape uscată. Nicolae Ceauşescu, care zăcea cu genunchii îndoiţi spre spate, a fost şi el fixat pe peliculă prim-plan.⁶ (⁶ Pe peliculă, se putea observa, după rafala prelungită de focuri, o dîră lungă de sînge, care se prelingea din ceafa Elenei Ceaușescu, în timp ce la față nu se vedea nici o rană. La Nicolae Ceaușescu, cu atît mai puțin se poate vedea vreo rană prin împușcare. Deducția logică este că ambii fuseseră asasinați încă dinainte.)

Transfer de putere la securitate

Trecuseră de-abia două zile de la răsturnarea regimului teroarei, cînd o parte a vechii securități începu să fie reactivată. La 24 decembrie, ofițerii direcției a 5-a, care avuseseră, misiunea de a apăra sediile, fuseseră chemați să se prezinte la ministerul de interne. Nu întîmplător în aceeași zi începuse și un val de arestări, printre victimele căruia se afla și electricianul Nica. Acesta nu părăsise clădirea cc-ului nici după începerea luptelor. La începutul operațiilor de „epurare”, fusese arestat de un presupus securist, colonelul Iordan Rădulescu, care-l acuzase că ar fi terorist.³ (Rădulescu era un militar scos la pensie, fiind suspectat de a fi lucrat pentru securitate. Vezi interviul cu Nica Leon din aprilie 1990 și alte surse particulare.)
O soartă asemănătoare a avut și fostul gardian personal al lui Ceaușescu, maiorul David. Arestat tot în comitetul central, comisese eroarea de a se arăta în public ca majoritatea membrilor direcției 5. Cîțiva revoluționari mai vigilenți îl recunoscuseră și-l acuzaseră de complicitate cu tiranii. După plecarea elicopterului de pe acoperiș, David se dusese acasă, dar rămăsese în contact cu colegii săi de la direcția a 5-a. Rețeaua bine pusă la punct a legăturilor serviciului continuase să funcționeze fără întrerupere.⁴ (⁴ Vezi și interviurile cu maiorul David și cu alți securiști din martie 1990.)
Dar și la ministerul apărării, vîrfurile ierarhiei, care colaboraseră cu ceilalți complotiști la „reușita revoluției”, începură în această zi să se pună în mișcare: generalul Vlad, care-și condusese pînă atunci aparatul fără nici o greutate, fusese deodată atacat și acuzat din mai multe părți.
Aici intrase în joc abilul Brucan, consilierul politic al lui Iliescu. Avea motive personale să nu-l agreeze pe Vlad, căci în perioada sa de dizidență fusese de două ori anchetat de acesta și cunoscuse și părțile mai neplăcute ale acestui tehnocrat rece. După cum se spunea, după un incident dramatic Brucan l-ar fi amenințat chiar cu arma pe vechiul său dușman și l-ar fi acuzat, în fața unui „consiliu de război” convocat în grabă, că ar fi răspunzător de acțiunile „teroriștilor”. „Crezi că eu te-am uitat!” ar fi strigat Brucan la generalul-colonel. Militarii superiori, precum și Iliescu și Roman, care participau la statul major de criză au tăcut uluiți. După o scurtă pledoarie în care șeful securiății și-a susținut nevinovăția, întîlnirea s-a încheiat fără urmări concrete.⁵ (⁵ Vezi interviurile cu Brucan și cu Lupoi din martie și mai 1990.)
Cîteva ore mai tîrziu, atacul, asupra lui Vlad fusese reluat de noul ministru al apărării, Militaru. Acesta dăduse ordinul secret de a se tăia toate legăturile radio și telefonice cu unitățile din subordinea sa. Au urmat alte două ore de discuții înfierbîntate, după care Vlad fu reprimit în cercul intim al puterii, dîndu-i-se din nou comanda.
Scopul acestui joc fusese de a-i arăta înaltului reprezentant al vechiului regim că vremea lui se apropia de sfîrșit, ca de altfel și a colegului său Gușă, șef al statului major. Se întrezărea schimbarea lor cu oameni noi, neîntinați, cum era Măgureanu. Acesta, colonel de securitate, se pregătea cu încetul să ocupe tot mai mult scena noii politici.⁶ (⁶ La 24 decembrie 1989, Măgureanu a vorbit la televiziune în numele „frontului”.)
În timp ce se întrezărea schimbarea conducerii securității, capul politic al noii elite a partidului comunist, Iliescu, își consolidase poziția. Timp de două zile, învăluindu-se în cel mai adînc mister, el se ocupase cu restructurarea conducerii aparatului militar și al celui al securității. Acum trecuse la reorganizarea bazei sale de sprijin.
Încă de la 23 decembrie, într-o ediție specială a ziarului central al partidului scînteia - care fusese distribuită cu o repeziciune uluitoare - apăruse un comunicat liniștitor al lui Iliescu către tovarășii săi. „Noi românii, - a declarat comunistul reformat -, nu dorim să copiem modelul vecinilor noștri. Protestul nostru era îndreptat împotriva lui Ceaușescu, dar era în același timp (un semnal) favorabil menținerii unei etici socialiste. Avem nevoie de diversitate de opinie și... de o ordine socialistă”.⁷ (⁷ Vezi ediția unică a ziarului scînteia poporului din 23 decembrie 1989.)
După certurile de la ministerul apărării, noul șef al „frontului salvării naționale”, însoțit de servul său fidel, Gelu Voican Voiculescu, fură duși la televiziune, unde apăru încă de două ori în fața camerelor din dorința ca, prin intermediul micului ecran, să liniștească milioanele de membri de partid din întreaga țară.
În acest timp, din „studioul revoluției” nr. 4, dispăruseră demult poeții și intelectualii, iar știrile de actualitate se citeau din nou de către Gheorghe Marinescu, vechea figură cunoscută a dictaturii. Chemările disperate de ajutor către populație fuseseră înlocuite cu ordinul de a părăsi toate locurile în care se mai duceau lupte și de a sta liniștiți acasă.
La prima sa apariție televizată, Iliescu acuză din nou cu înverșunare pe „fanaticii” trecutului regim de a fi vinovați pentru sîngeroasele evenimente. „Nu sînt mulți, liniști el pe ascultătorii săi, dar sînt bine pregătiți pentru asemenea atacuri.”
Toți civilii aveau obligația morală să acționeze sub comanda armatei și să o sprijine. „Vechea gardă a partidului a fost arestată”, continuă Iliescu. „Va veni vremea unui proces drept, condus de justiția poporului.”
La a doua sa apariție în fața ecranelor, Iliescu deveni însă mult mai precis. Acum
spuse că trupele ministerului de interne fuseseră trecute sub comanda armatei. Continuă apoi cu un ultimatum: „Toți civilii vor preda armele pe care le posedă pînă la 25 decembrie orele 17”. Din nou Iliescu aminti că toate organizațiile din țară se vor subordona frontului salvării naționale.⁸ (⁸ Vezi transcierea cuvîntării televizate.) După a doua declarație, Iliescu începu să primească în audiență în biroul directorului general al televiziunii, Constantin, de la etajul 11, comuniști de înalt rang. Pe culoarul de afară, se și formase o coadă lungă de solicitanți, pe care îi ținea la distanță cerberul lui Iliescu, Gelu Voican și care doreau o întîlnire cu șeful frontului. Printre aceștia, se afla și un grup de patru revoluționari timișoreni, de-abia sosiți și complet epuizați, după o călătorie de opt ore cu trenul. mica delegație era compusă din muncitorul Burlacu, preotul Florescu și alți doi tineri. ei aduseseră lui Iliescu o declarație a „comitetului democratic”, în care se cereau, ca și în primul comunicat al „frontului”, alegeri libere și un sistem pluripartidist. Noua putere i-a întîmpinat însă cu un refuz pe revoluționarii timișoreni, primii eroi ai acestei revolte nefiind primiți de Iliescu. Cîteva zile mai tîrziu comitetul democratic din Timișoara, în care în scurt timp pătrunseseră numeroși comuniști, a fost integrat „frontului”.⁹ (⁹ Comitetul din Timișoara alcătuit, inițial, din studenți și muncitori neorganizați, a fost deja preluat în acel moment de conferențiarul Lorin Fortuna și cercetătorul Claudiu Iordache. Curînd după aceea, Iordache deveni președintele „frontului” timișorean. Vezi interviurile cu Fortuna și Iordache din aprilie 1990, de la Timișoara.)