Complotul securității. Revoluția trădată din România

În istoria recentă a Europei nu s-au mai pomenit atîția oameni trădați ca în decembrie 1989. Mai înainte și mai presus de toate, a fost trădat poporul român, care a trebuit să plătească revoluția sa trădată cu sacrificiul sîngelui a (oficial) 1033 de morți și a mii de răniți. Au mai fost trădați apoi cei de bună-credință din vest, care, în atmosfera festivă din preajma crăciunului, au jubilat la vestea fulgerătoarei căderi a penultimei dictaturi din răsăritul continentului și au sprijinit-o cu tone de ajutoare; erau aceiași care pînă atunci susținuseră, decenii de-a rîndul, cursul anti-moscovit al conducătorului, confundîndu-l, în mod consecvent, cu drumul spre democrație. A fost, în sfîrșit, trădată presa mondială, care s-a lăsat dirijată și exploatată ca un copil nepriceput.
Personal mă consider o parte a acestei categorii.
Tîrziu, în după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, zburam, alarmați, cu o echipă a televiziunii austriece la București. Cu cinci ore mai înainte, Nicolae Ceaușescu fugise de pe acoperișul clădirii comitetului central. După Praga și Berlin, iată că se trezise și Bucureștiul! De la 18 decembrie, agențiile internaționale anunțau că Timișoara, cel dintîi oraș liber din România, s-ar fi ridicat, plătindu-și revolta cu mii de morți. Puțin mai tîrziu se raportase detaliat despre „teroriști” care încercau să-l libereze pe conducătorul capturat. Nenumărați fanatici bine instruiți ar fi intrat în acțiune – așa eram informați la 26 decembrie, cînd cumplita bătălie de mult se terminase – mai ales de către reprezentanții noului „front al salvării naționale”. Lipsit de orice scrupule, dictatorul ar fi avut pe conștiință peste 60000 de oameni, se jeluia procurorul Dan Voinea, în timpul senzaționalului proces televizat împotriva cuplului Ceaușescu.
Nimic din toate acestea nu era adevărat. Nu au existat 60000 de victime! Nici măcar un singur „terorist arab” nu luptase pentru revenirea despotului! Dar chiar și fuga dictatorului fusese o parte a spectacolului revoluționar, înscenat cu măiestrie!
Cu mult înaintea izbucnirii tulburărilor, sinistra „secu” începuse deja să lucreze la planurile viitoarei răsturnări. Ion Iliescu, un ambițios și unul dintre cei debarcați de la putere, dar avînd mai ales bune legături cu armata, fost „om politic de viitor” și un timp chiar urmașul desemnat al lui Ceaușescu, se prezenta ca un candidat ideal pentru viitoarea conducere.
De după cortină, Moscova înrîurea și ea lucrurile discret.
Dar complotiștii de la București nu conspiraseră în numele libertății și împotriva tiraniei! Dimpotrivă, domnii Iliescu, Măgureanu și compania s-au pus în mișcare doar pentru a menține puterea nomenclaturii. Dictatorul devenise de nesuportat, deci trebuia să dispară, nu însă și dictatura. Acest proiect al comuniștilor a reușit pe deplin, dar a trebuit plătit cu un preț dureros, suportat de poporul chemat la revoltă.
Această realitate nu a putut fi clintită de promisiunile lipsite de conținut ale „frontului”. Laurii preliminari pe care vestul i-a decernat pseudo-democratului Iliescu, s-au risipit definitiv în iunie 1990! Trei săptămîni după succesul său în alegeri zîmbărețul președinte consimțea, în urma unor amenințări virulente, ca opoziția democratică să fie ciomăgită fără milă.
Desigur că mass-mediile internaționale au fost și ele co-actori involuntari ai tragediei românești din decembrie.
Mai ales televiziunile au mințit și au înșelat – deși neintenționat.
Eu personal nu mă exclud de la această învinuire.
Securitatea, însă a condus revoluția cu rafinament, dar și în mod diletant, autoritar și arogant. De-abia în timpul cercetărilor necesare scrierii acestei cărți mi-a devenit și mie limpede gama largă a tehnicii de lucru folosită de „serviciul de siguranță”, care mergea de la minciuna sfruntată la amenințarea deschisă.