Obiectivele securității în perioada 1948-1958

În atenția serviciilor de securitate s-au aflat permanent toate persoanele care „unelteau împotriva cuceririlor democratice”, indiferent de naționalitate, sex, profesie, avere sau apartenență politică. Ierarhizarea cea mai des folosită în epocă, pentru desemnarea categoriillor de persoane supravegheate informativ, era următoarea:
1) „Reacțiunea internă”, formată din foști fabricanți și moșieri, „elemente ale fostului aparat de stat burghez”, ofițeri deblocați, foști polițiști, clerici, „sectanți”, foști membri ai partidelor istorice, legionari și „elementele capitaliste de la sate”. Acestora li s-au adăugat, în timp, alte categorii cum ar fi repatriații (în special cei germani), marinarii, „studenții și intelecualii reacționari”. Erau urmărite persoanele ce acționau individual, în grup - „bande teroriste și organizații subversive” - sau în formațiuni etnice, cum s-a întîmplat în cazul „diversiunii titoiste”. Spre exemplu, la nivelul anului 1951, erau urmărite informativ 417916 persoane, din care 5401 au fost arestate pentru „activitate dușmănoasă”. Alții, mai numeroși, au fost trimiși în unități de muncă.
Atribuțiile securității au vizat distrugerea tuturor formelor de împotrivire practicate de opoziția internă, în care rolul predominant a revenit fostelor partide democratice și mișcării legionare. În acest sens, poliția politică a urmărit „acțiunile de reorganizare ale fostelor partide politice”, „sistemele de legătură și modalitățile de sprijinire” a rezistenței din munți și eforturile emigrației politice românești în susținerea mișcării naționale de rezistență, aparatul represiv fiind implicat tot mai mult în realizarea obiectivelor politice și economice preconizate de guvernanții comuniști. 
2) Persoane venite din exterior, sub acoperire diplomatică, clandestin, parașutate de occidentali sau trecute frontiera terestră de iugoslavi, sosite pe cale maritimă din Turcia sau pe cea fluvială din Austria cu misiuni de spionaj și sabotaj. Din cei 45299 de indivizi supravegheați informativ pe această linie, 9211 erau suspectați de sabotaj în favoarea S.U.A., din care 46 au și fost arestați în 1951, totalul arestărilor pe probleme de spionaj cifrîndu-se la 267 de persoane. Cei implicați erau urmăriți de 904 agenți, din care cinci erau ofițeri rezidenți de securitate, 306 informatori calificați și 593 informatori necalificați. Încă din 1948, „demascarea acțiunilor de spionaj imperialiste” a constituit o direcție principală de acțiune a securității. Din informațiile obținute, s-a ajuns la concluzia că Statele Unite se aflau în spatele celor mai multe acțiuni subversive îndreptate împotriva României, americanii organizînd în acest scop centrele de pregătire în spionaj și diversiune de la Issny și Lindau în Germania Occidentală, de la Audilly și Chevilly în Franța, precum și în cîteva localități din Grecia și Italia. Agenții instruiți în aceste școli fuseseră selecționați din rîndurile tinerilor care cunoșteau zonele unde fuseseră semnalate acțiuni de rezistență, mulți dintre ei fiind legionari refugiați în străinătate după rebeliunea din ianuarie 1941. După recrutare aceștia erau special antrenați și pregătiți pentru acțiuni clandestine. Gordon Mason, șeful stației C.I.A. la București între 1949-1951, spunea că „agenții erau instruiți să contacteze grupurile din rezistență, să le informeze despre interesele Vestului față de activitățile lor și să le aprovizioneze cu fonduri, arme ușoare de foc, muniție și medicamente. Aveau asupra lor stații radio pe care să le distribuie luptătorilor din rezistență pentru a le permite să ia legătura cu agenții din exterior”. Introducerea lor în România se făcea de obicei pe calea aerului, prin parașutare, sau peste granița cu Iugoslavia.