Doi bărboși mor în lacul Urlea

În toamna anului 1952 am primit informația că în Bândea (pentru a câta oară tot în Bândea!) se petrev niște lucruri ciudate. Un cioban din Argeș voise să treacă munții spre Țara Făgărașului pe la începutul lunii octombrie. Pornise cu caii și măgarii pe unde a trecut totdeauna: Valea-Rea - Bândea - Fereastra Sâmbetii și jos la poale. Când să urce în Bândea, a apărut un pluton de securitate. Ostașii, la deal, doi câte doi, urcau grinzi de molid. Ofițerul s-a mâniat pe cioban, l-a întrebatpe unde a intrat în zonă, cum de nu l-a oprit nimeni, ce caută. L-a bătut și l-a dus în Lisa, la miliție, apoi, amenințându-l să tacă, i-au poruncit să se ntoarcă pe valea Oltului. Omul, totuși, a vorbit cui trebuia. Dacă duc lemne la creastă nseamnă că vor să construiască ceva. Dacă au construit, vor să locuiască în construcție. Dacă lcuiesc, voe să facă aici ceva. Am bănuit că vor să ocupe creasta, lucru de care ne temeam de mult, pentru a nu mai puteatrece de pe un versant pe altul, cum obișnuiam. În anul următor am văzut construcția: era un tranșeu lung de vreo zece metri, complet în pământ (mai bine zis în piatră) și amenajat pentru a se putea dormi în el, cu iarbă și cetină drept așternut. Ușa era apărată de un parapet de piatră în spatele căruia o santinelă putea să acționeze în caz de atac. Un alt tranșeu a fost construit în Berevoiescu. Cel din Bândea se afla puțin la apus de punctul în care poteca de la cabana Urlea se întâlnește cu poteca de pe creastă. Unitatea aceasta își avea baza de aprovizionare la postul de miliție din Lisa. Aici soseau soldații bolnavi și ceva tot a transpirat despre ce se întâmplă în munte. În fiecare noapte pândeau creasta și potecile ce se uneau cu ea. Și totuși, după ce-am trecut Oltul din Ardeal, am trecut și creasta și încă ziua, pe timp de ceață groasă. Aveam niște brânză în Gâlcescu și trebuia adusă. Eram cei șase ce aș fost și la Agnita. Am ieșit repede la creastă și am coborât în Valea lui Mogoș. E drept, nu eram siguri că mai pândesc, căci din Berevoiescu aflasem că s-au retras. 
Trebuie recunoscut că paza plasată aici era bine gândită. În acest nod se adună toate potecile ce duc la cabana Urlea, șaoa Zârnii, Valea Pojorți, Zârna, Leaota, Dara, Bândea și un pic mai departe, spre Moldoveanul, Valea Sâmbetii și Gâlcescu. Având drum în zonă orice om cuminte trece obligatoriu măcar printr-un punct al acestei porțiuni de creastă. Lucrul e aproape identic și în Berevoiescu. Mai era un lucru rău. În locul unde vine șaoa Zârnii și intră în Bândea, poteca se îngustează și trece cam o sută de metri tăiată în stâncă. Totdeauna ne-am păzit de o astfel de capcană. Dacă ai fi fost surprins pe această porțiune, erai sigur pierdut. De aceea, mai bine ocoleam locul acesta spre căciula lui Mușetescu. 
Prin noiembrie, după ce trecuserăm noi, niște soldați au adus în Lisa cadavrele a doi bărboși cu următoarea versiune: Într-o noapte, un grup de bandiți au intrat pe traseul de piatră au fost repede înconjurați și atacați cu grenade. Ei s-ar fi apărat și nu s-au predat. Când n-au mai avut altă ieșire, s-au urcat pe parapetul de stâncă și s-au aruncat în prăpastie, căci poteca se afla pe buza unei prăpăstii al cărei fund e lacul Urlea. Securitatea ar fi găsit trupurile a doi bărboși zdrobiți de stânci. Au fost aduși pădurari și oameni ce ne cunoșteau să-i vadă. Știam că doi din grupul Marinescu și unul din cel al Arnăuțoilor purtau barbă, la vremea aceea. Atunci am luat povestirea drept adevărată și i-am jelit pe cei doi frați necunoscuți, am zis o rugăciune pentru ei și ne întrebam unde și când ne va veni și nouă rândul. În anul următor, când au apărut din senin și alte cadavre am înclinat să ne întrebăm dacă nu a fost o diversiune a securității. ...