La congresul cu bucluc al partidului participase și șeful securității, Vlad, în calitatea sa de conducător al delegației județului Argeș, același din care se trăgea și binefăcătoarea sa, Elena Ceaușescu. Această funcție onorifică a lui Vlad la această întrunire a partidului trebuia să simbolizeze pentru cei din afară solidaritatea dintre perechea din vîrful puterii și primul ei paznic. Șeful siguranței statului își jucă perfect rolul, îndeplinind orice poruncă a stăpînei sale fără ezitare. De altfel, cu nerăbdarea-i caracteristică, ea îi poruncise, cu cîteva zile înainte de congres, să ia toate măsurile pentru ca lucrările congresului să se desfășoare în deplină liniște, dîndu-i și lista persoanelor care, în acele zile, trebuiau fie arestate, fie puse sub observație. Printre acestea erau disidenți de marcă ai regimului, ca Doina Cornea, dar și Ion Iliescu.
Fără a crîcni, Vlad luase lista. Numele cîtorva opozanți ai regimului, puține la număr, a căror arestare sau supraveghere fusese ordonată, le-a dat subordonaților săi. Lui Iliescu îi trimisese un avertisment, ca în zilele congresului să nu rămînă în casa sa din Floreasca. Acesta se ascunsese îndată în vila tovarășului său de complot, Petre Roman, de la Snagov. Cele patru zile ale festivalului lui Ceaușescu fură petrecute de Iliescu în liniștea de acolo.⁸ (⁸ Conform declarației făcute de Militaru lui Jean-Paul Mari, Iliescu fusese pus sub supravegherea securității pe toată durata congresului partidului. Încercarea lui Vlad de a-l salva, a fost cofirmată de un martor, care, însă, a vrut să-și păstreze anonimatul.)
Se putea observa în acele zile că în sistemul de teroare al dictatorului se iviseră fisuri uriașe. Chiar și conducerea securității nu-i mai era supusă. Dar nici cercul conspirativ al lui Iliescu nu stătuse cu mîinile în sîn: în decursul ultimelor luni, generalul Militaru reușise să trezească interesul unor înalți comandanți pentru participarea la complot – ceea ce era deosebit de riscant întrucît armata, datorită numeroaselor încercări de puci eșuate, era supravegheată îndeaproape.
De atunci, aceasta se aflase sub supraveghere deosebită. O altă direcție a securității, a 4-a, ocupîndu-se de „contraspionajul militar”, ținea sub supraveghere tot personalul armatei. Din ea făceau parte securiști excelent instruiți, care purtau uniforma armatei pentru a nu putea fi identificați. Cu aceste metode rafinate, nici recruții, dar nici generalii nu puteau fi siguri că nu sînt spionați sau denunțați.
În afara acestor controale severe, șiretul Ceaușescu mai obligase pe cei 180000 de membrii ai armatei, ținuți în condiții materiale mizerabile, să participe luni întregi la muncile pe diferite șantiere naționale a căror necesitate economică de abia putea să o justifice. Dar astfel ei erau permanent ocupați.
De altfel, în afara trupelor de grăniceri, nici o unitate militară n-avea arme. Ca și la gărzile patriotice, cheile depozitelor de armament se aflau în mîinile securiștilor celor mai de încredere.⁹ (⁹ Vezi structura securității ..., direcția 4.)
Nemulțumirea din armată crescuse la culme cînd și acolo fuseseră aplicate, ca și la securitate, noile măsuri de economie. Nici aici de la începutul anului nu se acordaseră măriri de soldă și avansări. În acest fel și armata era pregătită pentru schimbări. Dacă șeful statului major al armatei, Ștefan Gușă – care, ca și Vlad, participase la congresul partidului ca delegat – se ținuse discret la o parte în toate problemele politice, în schimb ministrul adjunct al apărării, generalul Victor Stănculescu, se dovedise un perfect colaborator, desfășurînd o serie de activități neobișnuite. Acesta, dintr-o veche familie de ofițeri din Tecuci, județul Galați, – un județ din estul extrem al României –, fusese un sprijinitor tipic al regimului. De regulă executase docil toate ordinele șefului suprem al armatei, Nicolae Ceaușescu. Pe de altă parte, ca și ceilalți membri ai conspirației, se preocupa de supraviețuirea instituției din care făcea parte. Pregătirea necesară de tactician abil și-o însușise în arena internațională. Avea și o temeinică cultură economică, obținută prin studiu individual. Responsabil cu înzestrarea și asigurarea materială a armatei, el reușise, nu numai să obțină creșterea importantă a exportului de armament, dar și să-și creeze bune contacte de afaceri, atît în vest cît și în est, care acum îi puteau fi de mare folos.
Cu toată tensiunea din relațiile româno-ungare, Stănculescu, care după toate aparențele continua să fie un loial executant al regimului, își petrecuse concediul de vară împreună cu ministrul ungar al apărării, Ferencz Carpati, la lacul Balaton. Aici, se părea că prudentul general voia să sondeze pozițiile Budapestei, și ale Moscovei, pentru cazul că ...¹⁰ (¹⁰ Vezi interviul cu generalul Stănculescu din mai 1990. Surse ungurești susțin că Stănculescu ar fi dat asigurări că armata nu va interveni în nici un caz.)
Toți conspiratorii evitaseră cu grijă orice contact direct cu Kremlinul. Iliescu, care studiase trei ani la institutul de energetică al universității Lomonosov din Moscova și în calitate de secretar al uniunii studenților români din străinătate, avusese contacte strînse cu colegii săi sovietici, nu se întîlnise totuși niciodată personal cu tînărul Gorbaciov, care își făcuse studiile în aceeași perioadă la universitatea Lomonosov. Totuși, Iliescu ar fi putut apela la prietenul și precursorul său, Brucan, vechi stalinist, care se afla în foarte bune relații cu Uniunea Sovietică. Al doilea front pe care putea acționa și de care se asigurase Iliescu era fostul general Militaru.
În acest joc periculos, încă un membru al conspirației lui Iliescu, conferențiarul demn de încredere Măgureanu, dispunea de excelente atuuri. Patronul său real, securitatea, acorda cu ușurință vize pentru Uniunea Sovietică oamenilor de știință români, drept care „conferențiarul” Măgureanu vizitase de mai multe ori țara vecină pentru a participa – oficial – la simpozioane științifice.¹² (¹² În a doua jumătate a anului 1989, Măgureanu plecase de mai multe ori în Uniunea Sovietică. Informația provine din surse private.)
Pe de altă parte, începînd din vara lui 1989, sosiseră la București vizitatori misterioși din marea vecină de la răsărit. Aceștia intrară discret în contact cu diferiți bonzi comuniști căzuți în dizgrație, pentru a-i atrage în discuții detaliate cu privire la reformarea comunismului.¹³ (¹³ Aceste tatonări avuseseră scopul racolării exclusive a celor anti-ceaușiști, dar nu și anticomuniști.)
După apelul din septembrie, frontul salvării naționale – gruparea complotiștilor din interiorul securității – nu s-a mai adresat opiniei publice. Delegații la congresul partidului au nesocotit avertismentul de a nu-l realege pe Ceaușescu, în caz contrar existînd posibilitatea de a se ajunge la „vărsare de sînge”.
Fără a crîcni, Vlad luase lista. Numele cîtorva opozanți ai regimului, puține la număr, a căror arestare sau supraveghere fusese ordonată, le-a dat subordonaților săi. Lui Iliescu îi trimisese un avertisment, ca în zilele congresului să nu rămînă în casa sa din Floreasca. Acesta se ascunsese îndată în vila tovarășului său de complot, Petre Roman, de la Snagov. Cele patru zile ale festivalului lui Ceaușescu fură petrecute de Iliescu în liniștea de acolo.⁸ (⁸ Conform declarației făcute de Militaru lui Jean-Paul Mari, Iliescu fusese pus sub supravegherea securității pe toată durata congresului partidului. Încercarea lui Vlad de a-l salva, a fost cofirmată de un martor, care, însă, a vrut să-și păstreze anonimatul.)
Se putea observa în acele zile că în sistemul de teroare al dictatorului se iviseră fisuri uriașe. Chiar și conducerea securității nu-i mai era supusă. Dar nici cercul conspirativ al lui Iliescu nu stătuse cu mîinile în sîn: în decursul ultimelor luni, generalul Militaru reușise să trezească interesul unor înalți comandanți pentru participarea la complot – ceea ce era deosebit de riscant întrucît armata, datorită numeroaselor încercări de puci eșuate, era supravegheată îndeaproape.
De atunci, aceasta se aflase sub supraveghere deosebită. O altă direcție a securității, a 4-a, ocupîndu-se de „contraspionajul militar”, ținea sub supraveghere tot personalul armatei. Din ea făceau parte securiști excelent instruiți, care purtau uniforma armatei pentru a nu putea fi identificați. Cu aceste metode rafinate, nici recruții, dar nici generalii nu puteau fi siguri că nu sînt spionați sau denunțați.
În afara acestor controale severe, șiretul Ceaușescu mai obligase pe cei 180000 de membrii ai armatei, ținuți în condiții materiale mizerabile, să participe luni întregi la muncile pe diferite șantiere naționale a căror necesitate economică de abia putea să o justifice. Dar astfel ei erau permanent ocupați.
De altfel, în afara trupelor de grăniceri, nici o unitate militară n-avea arme. Ca și la gărzile patriotice, cheile depozitelor de armament se aflau în mîinile securiștilor celor mai de încredere.⁹ (⁹ Vezi structura securității ..., direcția 4.)
Nemulțumirea din armată crescuse la culme cînd și acolo fuseseră aplicate, ca și la securitate, noile măsuri de economie. Nici aici de la începutul anului nu se acordaseră măriri de soldă și avansări. În acest fel și armata era pregătită pentru schimbări. Dacă șeful statului major al armatei, Ștefan Gușă – care, ca și Vlad, participase la congresul partidului ca delegat – se ținuse discret la o parte în toate problemele politice, în schimb ministrul adjunct al apărării, generalul Victor Stănculescu, se dovedise un perfect colaborator, desfășurînd o serie de activități neobișnuite. Acesta, dintr-o veche familie de ofițeri din Tecuci, județul Galați, – un județ din estul extrem al României –, fusese un sprijinitor tipic al regimului. De regulă executase docil toate ordinele șefului suprem al armatei, Nicolae Ceaușescu. Pe de altă parte, ca și ceilalți membri ai conspirației, se preocupa de supraviețuirea instituției din care făcea parte. Pregătirea necesară de tactician abil și-o însușise în arena internațională. Avea și o temeinică cultură economică, obținută prin studiu individual. Responsabil cu înzestrarea și asigurarea materială a armatei, el reușise, nu numai să obțină creșterea importantă a exportului de armament, dar și să-și creeze bune contacte de afaceri, atît în vest cît și în est, care acum îi puteau fi de mare folos.
Cu toată tensiunea din relațiile româno-ungare, Stănculescu, care după toate aparențele continua să fie un loial executant al regimului, își petrecuse concediul de vară împreună cu ministrul ungar al apărării, Ferencz Carpati, la lacul Balaton. Aici, se părea că prudentul general voia să sondeze pozițiile Budapestei, și ale Moscovei, pentru cazul că ...¹⁰ (¹⁰ Vezi interviul cu generalul Stănculescu din mai 1990. Surse ungurești susțin că Stănculescu ar fi dat asigurări că armata nu va interveni în nici un caz.)
Toți conspiratorii evitaseră cu grijă orice contact direct cu Kremlinul. Iliescu, care studiase trei ani la institutul de energetică al universității Lomonosov din Moscova și în calitate de secretar al uniunii studenților români din străinătate, avusese contacte strînse cu colegii săi sovietici, nu se întîlnise totuși niciodată personal cu tînărul Gorbaciov, care își făcuse studiile în aceeași perioadă la universitatea Lomonosov. Totuși, Iliescu ar fi putut apela la prietenul și precursorul său, Brucan, vechi stalinist, care se afla în foarte bune relații cu Uniunea Sovietică. Al doilea front pe care putea acționa și de care se asigurase Iliescu era fostul general Militaru.
În acest joc periculos, încă un membru al conspirației lui Iliescu, conferențiarul demn de încredere Măgureanu, dispunea de excelente atuuri. Patronul său real, securitatea, acorda cu ușurință vize pentru Uniunea Sovietică oamenilor de știință români, drept care „conferențiarul” Măgureanu vizitase de mai multe ori țara vecină pentru a participa – oficial – la simpozioane științifice.¹² (¹² În a doua jumătate a anului 1989, Măgureanu plecase de mai multe ori în Uniunea Sovietică. Informația provine din surse private.)
Pe de altă parte, începînd din vara lui 1989, sosiseră la București vizitatori misterioși din marea vecină de la răsărit. Aceștia intrară discret în contact cu diferiți bonzi comuniști căzuți în dizgrație, pentru a-i atrage în discuții detaliate cu privire la reformarea comunismului.¹³ (¹³ Aceste tatonări avuseseră scopul racolării exclusive a celor anti-ceaușiști, dar nu și anticomuniști.)
După apelul din septembrie, frontul salvării naționale – gruparea complotiștilor din interiorul securității – nu s-a mai adresat opiniei publice. Delegații la congresul partidului au nesocotit avertismentul de a nu-l realege pe Ceaușescu, în caz contrar existînd posibilitatea de a se ajunge la „vărsare de sînge”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu